Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Catherine Banner, Casa de la Marginea Nopții

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Irina Negrea

O insulă, un secol de iubiri, de drame, de mici întâmplări uimitoare și, uneori, de miracole.

Roman tradus în peste douăzeci de limbi, bestseller în topurile din principalele publicații anglo-americane, desemnat drept „una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016“ de Sunday Express și Irish Independent în Marea Britanie, de Globe and Mail în Canada și de Kirkus Reviews, New York Magazine, Cosmopolitan și NPR în SUA.

Castellamare, o insulă imaginată în largul coastelor Siciliei, biciuită de sirocco și aflată sub protecția Sfintei Agata, suficient de îndepărtată de continent ca să fie uitată, dar nu îndeajuns încât să fie ocolită de freamătul și zbuciumul lumii. Inima insulei este Casa de la Marginea Nopții, un bar situat într-una dintre cele mai vechi clădiri de piatră, cu fațada acoperită de bougainvillea. Acesta este locul în care Amedeo Esposito, un copil abandonat din Florența ajuns medic, își găsește un cămin și mai ales dragostea, pentru a întemeia ceea ce a visat de când se știe: o familie.

 

Despre Catherine Banner

CATHERINE BANNER s-a născut la Cambridge în 1989 și a început să scrie proză la vârsta de paisprezece ani. A studiat literatura engleză la Fitzwilliam College, Cambridge, apoi a fost profesoară în comitatul Durham. Mai întâi a publicat o trilogie pentru adolescenți, The Last Descendants, alcătuită din romanele: Eyes of a King (2008), Voices in the Dark (2009) și The Heart at Work (2015). Apărutîn 2016, romanul Casa de la Marginea Nopții (The House at the Edge of Night; Humanitas Fiction, 2018) a devenit bestseller internațional și a fost tradus în douăzeci și două de limbi, în SUA figurând printre cele mai bune cărți ale anului în topurile alcătuite de Kirkus Reviews, NPR și Los Angeles Public Library. Catherine Banner este membră a PEN Writers' Circle și oferă consultanță pentru Project VOICE, o organizație non-profit de creative writing al cărei scop constă în încurajarea lucrătorilor umanitari din întreaga lume să-și spună poveștile, fiecare în propria limbă. În prezent locuiește împreună cu soțul ei la Torino.

Recenzii

„Acest extraordinar roman al autoarei britanice Catherine Banner, care amintește de Casa spiritelor de Isabel Allende, ne transportă într-o lume ancorată deopotrivă în mit și în realitate, o lume cu personaje de o stranietate încântătoare, cu o arhitectură amplă.“ (Kirkus Reviews)

„Cartea lui Catherine Banner este palpitantă, luxuriantă, combină istoriile de iubire, rivalitățile și speranțele unei familii într-o poveste splendidă. În scrisul lui Banner se regăsesc ecouri din Italo Calvino. Lectura Casei de la Marginea Nopții e ca o călătorie într-o lume fantastică în care timpul a stat în loc, și totuși schimbările se petrec într-o pace de neînchipuit.“ (Star Tribune)

„O emoționantă istorie a patru generații dintr-o familie italiană. Acest roman dramatic, cu o scriitură elegantă, abundă în personaje interesante și în povești misterioase, pe care insularii le-au păstrat din tată în fiu.“ (Booklist)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Casa de la Marginea Nopții
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 472
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-390-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Catherine Banner
  • Traducere şi note: Irina Negrea

Noi apariții

Author Spotlight

Eric-Emmanuel Schmitt

pagina autorului

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact