Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Rui Zink, Cititorul din peşteră

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Micaela Ghițescu

 

Cititorul din peşteră a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără ostentaţie moralizatoare, este a unui copil debusolat care descoperă lumea şi se descoperă pe sine călătorind prin lumile literaturii. În 2010 a apărut la Lisabona o a doua ediţie a cărţii, adăugită, care face obiectul traducerii de faţă.

 

„Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei mele lumi exterioare, al temelor care mă obsedează, al temelor pe care le pot atinge fără să par prea disonant. Dar când citesc... Nu există îngrădiri – doar miile de ani de cuvinte şi imaginaţie, cei ai generaţiilor şi generaţiilor de scriitori...“ — RUI ZINK

 

„O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit.“ — IOANA PÂRVULESCU)

Despre Rui Zink

RUI ZINK s-a născut la Lisabona, pe 16 iunie 1961. Este profesor în cadrul Departamentului de Studii Portugheze al Facultății de Științe Sociale și Umane de la Universidade Nova de Lisboa. A debutat cu romanul Hotel Lusitano, în 1987. A scris romane, nuvele, eseuri, piese de teatru și cărți pentru copii. Printre romanele sale se numără: Apocalipse Nau (1996), O Suplente (1999), Os Surfistas (primul e-book portughez, 2001), Dávida Divin a (2004), distins cu Premiul PEN Club-ului Portughez, Cititorul din peșteră (O Anibaleitor, 2006, 2010; Humanitas, 2008; Humanitas Fiction, 2013), Așteptarea (A Espera, 2007; Humanitas, 2010), Destinația turistică (O Destino turístico, 2008; Humanitas, 2011), încununat cu Premiul Ciranda, și Instalarea fricii (A Instalaçăo do Medo, 2012). Opera sa de ficțiune și eseistică este tradusă în douăsprezece limbi. În 2009 a ocupat catedra Hélio și Amélia Pedroso/FLAD de la University of Massachussetts Dartmouth.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cititorul din peşteră
  • An apariție: 2023
  • Ediție: a IV-a
  • Pagini: 120
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-308-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Rui Zink
  • Traducere: Micaela Ghiţescu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact