Confesiunile unei măşti

Yukio Mishima, Confesiunile unei măşti

Prin Confesiunile unei măşti (1949), publicul japonez descoperă resursele literare ale romanului scris la persoana întâi, iar europenii descoperă un mare scriitor japonez.

Mishima se exprimă mărturisind. Tabloul care-l reprezintă pe Sfântul Sebastian străpuns de săgeţi îl urmăreşte pe adolescentul Kochan, alter ego al autorului, ca un ideal de frumuseţe în suferinţă. Anomalia din viaţa lui e că nu regăseşte idealul de frumuseţe în trupul femeii, ci în cel al bărbatului şi, în cele din urmă, într-un narcisim care îl sperie. Ieşirea din criză pare să fie frumoasa Sonoko, pe care vrea s-o iubească pentru a-şi dovedi normalitatea, dar nu e în stare. Nici războiul nu-i dă lui Kochan şansa să devină ceea ce-ar vrea: declară că suferă de pneumonie şi evită să devină martir, precum Sfântul Sebastian. Mishima pare să se întrebe dacă, în spatele măştii sale, există într-adevăr un sine. În fond, masca este el însuşi. Identitatea lui e paradoxală: homosexualitatea nu e decît o heterosexualitate inversată, narcisismul e semnul urii de sine, dorinţa de moarte e teama de sfârşit. „Sunt un complicat paradox inutil", scrie Mishima. „Acest roman este dovada psihologică a faptului.“

Rodica Grigore, „Confesiunile măştii şi adevărul artei“ (Cultura, 15 martie 2011)

Dan C. Mihăilescu prezintă Confesiunile unei măşti (ProTV, „Omul care aduce cartea“, martie 2011)

Despre Yukio Mishima

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tokyo într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tokyo, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010, 2022), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011, 2022) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012, 2022). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.