Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Christoph Ransmayr, Cox sau Mersul timpului

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Daniela Ștefănescu

 

Pe fundalul Chinei secolului al XVIII-lea, cu tablouri ce zugrăvesc fastul imperial, rafinamentul sadic al execuțiilor ori strălucirea metalică a râurilor otrăvite cu mercur, Christoph Ransmayr ne oferă un roman magistral, stratificat tematic: de la stranietatea unei lumi exotice dominate de frică și experiențele extreme de durere și clarificare interioară, până la o reflecție filozofică asupra timpului.

Faimosul ceasornicar și constructor de automate Alister Cox este invitat la Curtea sa de Qianlong, marele Împărat al Chinei, spre a inventa mecanisme care să poată măsura timpul interior: al fericirii, al iubirii, dar și al bolii, decrepitudinii și morții. În Orașul Interzis, dispunând de resurse nelimitate și având libertatea să folosească oricâte nestemate și metale există în trezorerii și în mine, Cox și asistenții lui creează automatele cele mai uimitoare. Numai că Împăratul se dovedește a împărtăși, pentru o clipă, visul maestrului și-i cere acestuia să construiască un ceas care măsoară însăși eternitatea.

 

Despre Christoph Ransmayr

CHRISTOPH RANSMAYR s-a născut la Wels, în Austria, în 1954. A studiat filozofia și etnologia la Viena, unde locuiește astăzi, după ce a trăit mai mulți ani în Irlanda. La începutul carierei sale a fost redactor cultural al publicației austriece Extrablatt, dar a scris și numeroase articole și eseuri pentru revistele germane GEO, TransAtlantik și Merian. Alpinist pasionat, prieten și tovarăș de ascensiuni al lui Reinhold Messner, călător febril și personalitate atipică, nonconformistă a culturii austriece, Ransmayr a debutat în 1982 cu volumul de proză poetică Strahlender Untergang. Ein Entwässerungsprojekt oder Die Entdeckung des Wesentlichen. Romanele care au urmat l-au impus drept unul dintre cei mai importanți autori contemporani: Die Schrecken des Eises und der Finsternis (1984), Die letzte Welt (1988), Morbus Kitahara (1995), Der fliegende Berg (2006) și Cox sau Mersul timpului (Cox oder Der Lauf der Zeit, 2016; Humanitas Fiction, 2018). Ransmayr a mai publicat reportaj, teatru, eseistică, însemnări de călătorie. Preocupat de artele vizuale, a colaborat cu numeroși artiști, unul dintre proiectele la care a participat alături de Anselm Kiefer, Der Ungeborene oder die Himmels-areale des Anselm Kiefer, fiind recompensat cu Premiul Păcii al Librarilor Germani în 2008. În 2011, împreună cu Martin Pollack, a publicat o carte inedită, Der Wolfsjäger. Drei polnische Duette, „un duet“ la granița dintre povestire și reportaj. De-a lungul carierei sale, Christoph Ransmayr a fost distins cu numeroase premii literare: Premiul Franz Kafka, Premiul Anton Wildgans, Premiul Friedrich Hölderlin, Premiul Bertolt Brecht, Premiul Ernst Toller, Premiul Aristeion pentru literatură al Uniunii Europene (alături de Salman Rushdie), Premiul Internațional Mondello, Prix du Meilleur livre étranger, Prix Jean Monnet de Littérature Européenne. Cărțile lui au fost traduse în peste 30 de limbi.

Fotografia autorului © Magdalena Weyrer

Recenzii

„Astăzi apare cel mai frumos roman în limba germană din acest an. Christoph Ransmayr va face furori cu noua sa operă. [...] Proza elegantă, care știe cum să confere frumusețe și cumplitului, este o caracteristică a acestui autor pe care credeam că o cunoaștem de mult. Însă abia aici atinge desăvârșirea.“ – Frankfurter Allgemeine Zeitung, 27.10.2016

„Ransmayr nu trebuie să pună limite bucuriei debordante de a descrie: în acest cadru exotic, nici un superlativ nu trebuie să se justifice. [...] Cititorul își revine cu greu din uimire. Lui Ransmayr îi stă la dispoziție dintotdeauna, încă de la primele lui romane de succes, un limbaj impresionant. El e un virtuoz. El e filozoful timpului.“ – Die Welt

„Totul este alegorie... Ransmayr trezește cu subiectul romanului său o sete infinită de cunoaștere spirituală.“ – Die Zeit

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cox sau Mersul timpului
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 248
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-309-3
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Christoph Ransmayr
  • Traducere: Daniela Ștefănescu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact