Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Niccolò Ammaniti, Cum vrea Dumnezeu

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Cărţile lui Niccolò Ammaniti sunt traduse în patruzeci şi patru de ţări.Romanul Cum vrea Dumnezeu a primit în 2007 Premiul Strega iar în 2008 a fost ecranizat în regia lui Gabriele Salvatores.

Un orăşel de câmpie, în apropierea unui fluviu. Acţiunea se petrece pe parcursul a şase zile, durata Genezei. Rino şi Cristiano Zena, tată şi fiu, îşi duc existenţa la periferia societăţii. Tatăl îşi îneacă eşecul în alcool şi violenţă, iar fiul trăieşte suspendat între universul domestic exasperant şi lumea ostilă din jur. Cei doi sunt legaţi însă printr-o dragoste adâncă, o dragoste capabilă să-i facă să treacă peste singurătatea apăsătoare şi peste mizeria traiului cotidian. Împreună cu doi prieteni - Corrado Rumitz, zis Brânzilă, şi Danilo Aprea, rataţi ca şi el, săraci cu duhul şi bântuiţi de fantasme -, Rino pune la cale o lovitură menită să le schimbe tuturor viaţa: devalizarea unui bancomat în miez de noapte. Dar ca şi cum eşecul vieţii lor n-ar fi de ajuns, în noaptea fatidică, luând chipul unei furtuni bezmetice, soarta se înverşunează împotriva lor şi-i târăşte într-un vârtej de întâmplări apocaliptice. Cristiano, gata de orice sacrificiu pentru a-şi salva tatăl acuzat de crimă, trăieşte o experienţă-limită, la capătul căreia se regăseşte maturizat, încercând să afle din a cui poruncă se petrec grozăviile în această lume şi dacă salvarea este posibilă.

  Dan C. Mihăilescu prezintă Cum vrea Dumnezeu (ProTV, „Omul care aduce cartea“, 2009)

Despre Niccolò Ammaniti

NICCOLÒ AMMANITI s-a născut la Roma în 1966. A urmat studii de biologie, dar când a trebuit să-şi scrie teza de licenţă, s-a apucat să scrie un roman, Branchie, acceptat la un concurs de debut în 1994. A abandonat apoi definitiv biologia, dedicându-se în exclusivitate scrisului şi publicând un volum de povestiri, Fango (1996), şi romanul Ti prendo e ti porto via (1999). Succesul l-a cunoscut însă abia în anul 2001 cu romanul Mie nu mi-e frică (Io non ho paura; Humanitas, 2006), distins cu premiul Viareggio-Repaci. În anul 2003, regizorul Gabriele Salvatores a realizat după acest roman un film purtând acelaşi titlu. Romanul Cum vrea Dumnezeu (Come Dio comanda, 2006), distins în 2007 cu Premiul Strega, stă la baza filmului omonim regizat de Gabriele Salvatores în 2008. | www.niccoloammaniti.it

Recenzii

„O operă de o forţă cutremurătoare, de invidiat, în care Ammaniti explorează durerea celor excluşi. O carte tornadă.“ (Le Point)

„Romanul lui Ammaniti a cucerit publicul - ca şi juriul Premiului Strega - propunând aceeaşi cheie de lectură ca şi primul său succes, Mie nu mi-e frică: lumea, dură şi nemiloasă, văzută prin ochii copiilor.“ (La Repubblica)

„Asemenea lui Zola, Maupassant sau Céline înaintea lui, Ammaniti zugrăveşte portretul fără fard al epocii sale... Text hipnotic, Cum vrea Dumnezeu degajã o frenezie magnetică, intensă, care ne locuieşte mult timp după ultima frază.“ (evene.fr)

„Universul romanului lui Niccolò Ammaniti, pe care-l priveşte cu afecţiune şi uimire, este cel al oamenilor lipsiţi de apărare, mai cu seamă al copiilor, revoltaţi de lipsa de onestitate a adulţilor (poate «păcatul» lor cel mai grav), de mizeria cotidiană în care-şi duc existenţa.“ (La Stampa)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cum vrea Dumnezeu
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 368
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-303-2
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Niccolò Ammaniti
  • Traducere: Gabriela Lungu

Noi apariții

Author Spotlight

Sorj Chalandon

pagina autorului

Scriitor francez distins cu Prix Médicis și Marele Premiu al Academiei Franceze, SORJ CHALANDON s-a născut la 16 mai 1952 în Tunis. Din 1973 până în 2007 a fost reporter, apoi redactor-şef adjunct la Libération, iar din 2009 este redactor la Le Canard enchaîné. A realizat reportaje despre Liban, Iran, Irak, Somalia şi Afganistan, experienţă pe care a folosit-o din plin în scrierile sale literare.

Evenimente

24 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Refugiul meu, furtuna mea de Arundhati Roy

18 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Stop-cadru de Maja Lunde

11 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Seară italiană – Abel de Alessandro Baricco

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact