Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Amos Oz, Cutia neagră

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi. Romanul Cutia neagră a fost distins în Franţa, în 1988, cu Premiul Femina Étranger.

Plasându-şi romanul epistolar într-o societate israeliană aflată în continuă transformare, în anii '70 ai secolului trecut, Oz îl populează cu personaje pitoreşti şi eterogene: tineri hippie, locuitori tradiţionalişti ai kibbutzurilor, fanatici religioşi, extremişti, ale căror portrete sunt creionate cu umor şi inteligenţă.Toate scrisorile din care este alcătuită Cutia neagră spun însă, direct sau indirect, povestea Ilanei Brandshteter, o femeie captivă în spaţiul sufocant dintre o iubire imposibilă, distructivă pentru fostul ei soţ, Alexander Ghideon, un reputat om de ştiinţă israelian stabilit în străinătate, şi o căsnicie stabilă, lipsită de pasiune cu un tânăr şters, Michel Sommo. Intriga şi personajele romanului gravitează în jurul Ilanei şi al lui Alex, ţesând legătura dintre ei şi ajutând la descifrarea cutiei negre a poveştii lor de dragoste, aflate acum la un pas de un sfârşit tragic.

Despre Amos Oz

AMOS OZ (1939–2018), cel mai important prozator și eseist israelian, s-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani s-a stabilit în kibbutzul Hulda, unde a fost și înmormântat. După absolvirea Facultății de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura și predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în orașul Arad. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă șacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Șase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013, 2017), scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012), Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârșită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoști o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunți: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeași mare (1999; Humanitas Fiction, 2021), Poveste despre dragoste și întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viață și moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viață campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014). A semnat de asemenea eseuri: Cum să lecuiești un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Dragi fanatici (2017; Humanitas Fiction, 2018), Evreii și cuvintele (împreună cu Fania Oz-Salzberger, 2012; Humanitas Fiction, 2015), Din ce este făcut un măr? Convorbiri cu Shira Hadad (2018; Humanitas Fiction, 2020) și Isus și Iuda (2019; Humanitas Fiction, 2023). Opera lui Amos Oz este tradusă în peste 40 de limbi. A primit peste 40 de premii și distincții naționale și internaționale.

 

Interviu (Ana-Maria Onisei, Adevărul literar şi artistic, 2010)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cutia neagră
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-689-801-3-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Amos Oz
  • Traducere: Marlena Braester

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact