Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Nikos Kazantzakis, Căpitanul Mihalis

Libertate sau Moarte

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

„Când am început, acum, la bătrâneţe, să scriu Căpitanul Mihalis, scopul meu ascuns a fost acesta: să salvez, îmbrăcând-o în cuvinte, priveliştea lumii aşa cum au creat-o ochii mei de copil. Şi când spun priveliştea lumii vreau să spun priveliştea Cretei“, scrie Kazantzakis în prologul romanului său, o impresionantă frescă istorică şi totodată o emoţionantă poveste bazată pe evenimente reale din tulburata şi tulburătoarea existenţă a insulei Creta, patria autorului.

Alături de Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas, Hristos răstignit din nou şi Ultima ispită a lui Hristos, Căpitanul Mihalis (Libertate sau Moarte) rămâne una dintre cele mai cunoscute opere ale scriitorului cretan. Fundalul istoric al naraţiunii este perioada revoltei antiotomane a cretanilor din anul 1889 (insula Creta a luptat pentru eliberare două sute de ani, într-un lung şir de înfruntări între greci şi turci). În 1889, în satul-fortăreaţă Megalo Kastro (astăzi Iraklion, oraşul natal al lui Kazantzakis), viaţa comunităţii – furnicar pitoresc şi pestriţ de greci şi turci trăind laolaltă, zdruncinat la răstimpuri de cutremure de pământ şi legănat, în rest, de valurile mării şi de briză – este ritmată de încleştările violente dintre rezistenţa antiotomană (cetele neînfricaţilor „căpitani" creştini – căpetenii ale comunităţilor cretane) şi turcii mereu puşi pe măcel şi distrugeri. Se perindă pe scena romanului marinari, negustori, proprietari de prăvălii şi taverne, preoţi şi călugări, clopotari, învăţători, doctori, bătrâni căpitani veterani, copii care se pregătesc să ajungă şi ei bărbaţi de arme neînfricaţi, gospodine, smintiţi şi caraghioşi ai satului, bei, cadâne şi paşale. Iar dintre figurile brave de palicari, cea al cărei crez şi strigăt de bătaie, „Libertate sau Moarte!", răsună aprig este a căpitanului Mihalis (posibilă întruchipare a tatălui scriitorului, Mihalis Kazantzakis) – erou asemenea celor din Grecia epopeilor homerice.

  Elisabeta Lăsconi, „Sânge cretan“ (România literară, februarie 2015)

Despre Nikos Kazantzakis

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008, 2022), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011, 2022), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

Recenzii

Căpitanul Mihalis este lumea întreagă. Este scris din inimă, din spirit, din suflet, din rărunchi, cu forţă şi cu umor pătrunzător. Este o lucrare de Maestru." (Saturday Review)

„Un roman care se aseamănă din multe puncte de vedere cu Pentru cine bat clopotele şi despre care se poate spune, pe bună dreptate, că este o poveste plină de însemnătate, frumoasă şi extrem de vie." (Kirkus Reviews)

„Cartea lui Kazantzakis e plină de farmecul sălbatic al vremurilor străvechi... şi ne aminteşte parcă de unul dintre acele vechi, impunătoare dansuri din Creta care dăinuie până astăzi." (Lawrence Durrell, la BBC Three)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Căpitanul Mihalis
  • Subtitlu: Libertate sau Moarte
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 528
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-767-2
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Nikos Kazantzakis
  • Traducere: Ion Diaconescu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact