Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Yasunari Kawabata, Dansatoarea din Izu

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Kawabata este primul scriitor japonez caruia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatura (1968). Povestirile lui, adevarate bijuterii literare, au simplitatea inselatoare a artei Extremului Orient.

Povestirile lui Kawabata au frumusetea unor stampe japoneze, delicatetea si echivocul lor incarcat de semnificatii subterane. Textul care da titlul volumului -- Dansatoarea din Izu -- este considerat la piece de resistance; singuratatea si prima dragoste, cautarea de sine, granita precara dintre inocenta copilariei si constiinta propriei sexualitati -- acestea sunt temele predilecte ale povestirii. Cand un tanar ce incearca sa-si exorcizeze sentimentele de tristete si dezamagire porneste intr-o calatorie, ea se dovedeste a fi cu adevarat initiatica -- pe parcusul acesteia se va indragosti fara scapare de o frumoasa dansatoare. Insa cand, vazand-o goala din intamplare, va afla ca ea nu a intrat inca in adolescenta, va incepe o lupta sfasietoare intre dorinta si sentimentul de culpabilitate nascut din neasteptata pasiune. Textele vizeaza emotiile de nestapanit care insotesc procesul maturizarii, melancolia declansata de marile incertitudini si sunt pline de rafinamentul, subtilitatea si ambiguitatea ce camufleaza misterul tipic scrierilor japoneze, fiind mici bijuterii stilistice perfect construite.

Despre Yasunari Kawabata

YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018, 2024), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018). O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei" sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.

Recenzii

"Povestirile lui Kawabata se desfasoara lin, cu delicatetea unui evantai care se deschide." (The New York Times)

"Temele abordate de Kawabata, ca si mijloacele sale stilistice reprezinta insasi chintesenta Japoniei." (Telegraph)

"Sunt putini scriitori in lume care ar putea sa creeze imagini atat de puternice in atat de putine cuvinte." (San Francisco Chronicle)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Dansatoarea din Izu
  • An apariție: 2008
  • Ediție: I
  • Pagini: 224
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-223-3
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Yasunari Kawabata
  • Traducere: Flavius Florea

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

10 aprilie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Focul de Daniela Krien

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

7 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Iasbel Allende, Numele mi-l știe vântul

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact