EBOOK – EPUB / PDF
Bestseller internaţional vândut în peste douăzeci şi cinci de ţări. În 2007, romanul Descendenții a câştigat Elle Magazine's Readers' Prize (SUA). A fost New York Times Book Review Editors' Choice în 2008. În 2011, romanul a fost ecranizat într-un film de mare succes, cu George Clooney în rolul principal, care a câştigat Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.
Narat într-un stil curajos, puternic, uneori de un umor irezistibil, Descendenţii e un roman despre o familie neconvenţională obligată de împrejurări dramatice să se reunească spre a-şi recupera propria moştenire şi identitate.
Matt King e un avocat bogat din Honolulu, a cărui soţie, Joanie, a suferit un accident în timpul unei curse de bărci cu motor şi se află în comă. Mai mult, Matt află că soţia lui îl înşela şi era pe punctul de a-i cere divorţul, iar medicii hotărăsc să o deconecteze de la aparate pe Joanie, conform cererii din testamentul acesteia. Tatăl lui Alex, o adolescentă rebelă, care are probleme cu alcoolul şi drogurile, şi al lui Scottie, aflată la vârsta tuturor întrebărilor, Matt realizează că se confruntă cu o criză existenţială fără precedent şi că lui îi revine responsabilitatea de a-i proteja pe ceilalţi membri ai familiei.