Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Nina Lykke, Din cauze naturale

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Ivona Berceanu

 

Roman câștigător al celui mai important premiu literar norvegian, Brageprisen, 2019  •  Nominalizat, în același an, la premiul acordat de librarii norvegieni, Bokhandlerprisen  •  Cea mai bună carte a anului 2019 în publicațiile Dagsavisen, Dagbladet, VG, Adresseavisen, Aftenposten și Klassekampen  •  Bestseller internațional în curs de apariție în peste 20 de țări.

 

Elin este un medic de familie competent, dar s-a săturat să fie mereu la dispoziția tuturor – atât acasă, cât și la serviciu. După 20 de ani de profesie și de căsnicie, ajunge să bea o sticlă pe zi din cel mai scump vin și să-și petreacă serile uitându-se la seriale, în timp ce soțul ei, Aksel, e mai mereu plecat la competiții de schi. Până când, din greșeală, îi trimite o cerere de prietenie pe Facebook lui Bjørn, un vechi iubit, al cărui răspuns intempestiv o dă cu totul peste cap. Elin se mută în cabinetul ei, iar singurul care o înțelege pare să fie Tore, scheletul de plastic dintr-un colț. Într-o proză de o ironie magistral dozată, Nina Lykke portretizează societatea actuală și toate anxietățile și nevrozele noastre, chiar și pe cele pe care nu îndrăznim să ni le mărturisim.

Despre Nina Lykke

NINA LYKKE s-a născut în 1965 la Trondheim, în Norvegia. A crescut la Oslo și a absolvit Arta grafică la Copenhaga, iar din 1989 a lucrat o lungă perioadă de timp ca designer grafic. Prima ei carte, Orgien, og andre fortellinger (Orgia și alte povestiri), apărută în 2010, s-a bucurat de un succes imediat în Norvegia. Oppløsningstendenser (Descompunere), roman apărut în 2013, a adus-o în prim-plan drept una dintre cele mai originale voci literare scandinave. În 2016 a publicat romanul Nei og atter nei (Nu și iarăși nu), bestseller în Norvegia, Suedia și Germania, iar în 2019 i-a apărut Din cauze naturale (Full sprending; Humanitas Fiction, 2023), roman câștigător al prestigiosului Brageprisen și nominalizat la Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni), aflat pe lista celor mai bune cărți ale anului 2019 în publicațiile Dagsavisen, Dagbladet, VG, Adresseavisen, Aftenposten și Klassekampen, ale cărui drepturi de traducere sunt vândute în peste 20 de țări. În 2021, Teatrul Național din Oslo a pus în scenă o dramatizare a romanului, regia fiind semnată de Tyra Tønnessen. Cea mai recentă carte a Ninei Lykke, apărută în 2022, Vi er ikke her for å ha det morsomt (Nu suntem aici să ne distrăm), a fost distinsă cu Riksmålsprisen și este de asemenea nominalizată la Bokhandlerprisen.

Recenzii

„Un roman grozav despre absurditatea nebună a vieții, care ți se întipărește în memorie ca o fotografie.“ — Jyllands-Posten

 

„O satiră incisivă care explorează minciunile vieții și modul în care ne privim pe noi înșine. Din cauze naturale este o carte fără egal.“ — Aftonbladet

 

„Romanul Ninei Lykke ne arată cât de rău pot merge lucrurile atunci când nu apreciem ceea ce avem, atâta timp cât avem. Cu o mână sigură, autoarea radiografiază orbirea epocii noastre.“ — Dag og Tid

 

„Precum o Jane Austen modernă, Nina Lykke are o extraordinară abilitate de a vedea și de a analiza cu ironie nebuniile omenești. Cine poate rezista unei astfel de cărți?“ — Aftenposten

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Din cauze naturale
  • An apariție: 2023
  • Ediție: I
  • Pagini: 272
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-206-8
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Nina Lykke
  • Traducere şi note: Ivona Berceanu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact