Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Virginia Woolf, Doamna Dalloway

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Petru Creția

 

„Una dintre cele mai sensibile minţi şi imaginaţii care au reuşit să inoveze, în mod fericit, romanul englez.“ — JORGE LUIS BORGES

 

Romanul (intitulat iniţial Orele) urmăreşte întâmplările în care sunt implicate câteva personaje, de-a lungul unei zile de iunie, în Londra. Asemenea lui Stephen Dedalus, personajul alter-ego al lui James Joyce, în drumul său prin inima oraşului, Clarissa Dalloway înregistrează diverse senzaţii vizuale, auditive, olfactive, impresii ce reconstituie universul strălucitor al zilei de vară. Măruntele întâmplări ale vieţii cotidiene camuflează de fapt drame personale, iar sub aparentul aer inofensiv şi sărbătoresc al zilei se întrezăreşte adevărata faţă a vieţii, cu tristeţea şi dezamăgirile sale. În vreme ce Septimus Warren Smith (un „dublu“ al doamnei Dalloway, după afirmaţiile autoarei) se cufundă în deznădejde şi, pradă unei depresii provocate de moartea unui camarad de luptă, se sinucide, Peter Walsh, iubitul din tinereţe al Clarissei, se întoarce din India, tulburând pregătirile uneia dintre faimoasele serate ale acesteia şi declanşându-i o serie de dileme morale. Pe parcursul zilei, destinele personajelor se întretaie în mod surprinzător, aparent fără continuitate sau legătură, dând la iveală trăiri şi mici revelaţii neaşteptate: Richard Dalloway descoperă că motivul fericirii sale zilnice este iubirea încă vie pentru soţia sa, care, la rândul ei, îşi clarifică sentimente mai vechi pentru prietena sa din tinereţe, Sally Seton, şi fostul iubit, Peter Walsh. Naraţiunea fragmentară, urmând tehnica fluxului conştiinţei, face din Doamna Dalloway unul dintre cele mai importante romane moderne, consacrând totodată stilul inconfundabil al Virginiei Woolf.

 

Elisabeta Lăsconi, „«Nu te teme» de Big Ben!“ (Ziarul de duminică, iunie 2012)

Despre Virginia Woolf

VIRGINIA (ADELINE) WOOLF s-a născut pe 25 ianuarie 1882, la Londra. Este educată acasă, de tatăl său, Sir Leslie Stephen. La treisprezece ani îşi pierde mama şi are prima dintr-un lung şir de căderi nervoase. În 1900 începe să scrie articole în Times Literary Supplement. După moartea tatălui său în 1904, se mută împreună cu sora ei, Vanessa, şi cu cei doi fraţi, Thoby şi Adrian, în cartierul Bloomsbury, casa lor devenind locul de întâlnire al Grupului Bloomsbury. Se apropie mai mult de Vanessa şi de soţul acesteia, criticul de artă Clive Bell. În 1912 se căsătoreşte cu Leonard Woolf, care avea să-i fie alături întreaga viaţă, şi înfiinţează cu el o editură, Hogarth Press, unde, pe lângă propriile opere, apar volume de T.S. Eliot, Katherine Mansfield, E.M. Forster, iar mai târziu cărţile lui Freud. În 1915 publică primul ei roman, Călătorie în larg (The Voyage Out), urmat de Noapte şi zi (Night and Day, 1919), Camera lui Jacob (Jacob's Room, 1922) şi Doamna Dalloway (Mrs Dalloway, 1925). În acelaşi an, îi apare volumul de eseuri The Common Reader. Alături de Doamna Dalloway, romanele care o consacră printre scriitorii de primă mărime ai modernismului sunt Spre far (To the Lighthouse, 1927) şi Valurile (The Waves, 1931). De succes comercial se bucură romanul ei din 1928, Orlando, dedicat Vitei Sackville-West. În 1929 îi apare volumul de eseuri cu tematică feministă O cameră separată (A Room of One's Own), iar în 1937, romanul Anii (The Years). Pe 28 martie 1941, după finalizarea romanului Între acte (Between the Acts), se sinucide înecându-se în râul Ouse. Autoare a numeroase romane, povestiri şi eseuri, precum şi a unui amplu jurnal, editoare şi feministă implicată, Virginia Woolf este una dintre personalităţile de marcă ale secolului XX, stilul inovator al operelor sale influenţând generaţii întregi de scriitori.

Recenzii

Doamna Dalloway cuprinde unele dintre cele mai frumoase, complexe şi incisive fraze care s-au scris vreodată în limba engleză, şi acesta nu e decât un motiv pentru care merită citită. Este, fără îndoială, una dintre cele mai emoţionante, dar şi mai revoluţionare
opere de artă ale secolului XX.“ (Michael Cunningham)

„Virginia Woolf a fost o mare scriitoare. Vocea ei este unică, la fel ca şi stilul ei. Opera ei exercită o influenţă activă asupra scriitorilor şi una subtilă asupra a ceea ce ne-am obişnuit să aşteptăm de la lite-ratura modernă. [...] A fost o inovatoare care a redefinit romanul şi a deschis calea evoluţiilor sale ulterioare.“ (Jeanette Winterson)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Doamna Dalloway
  • An apariție: 2022
  • Ediție: a III-a
  • Pagini: 240
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-011-8
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Virginia Woolf
  • Traducere: Petru Creţia

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact