Domnul Ibrahim şi florile din Coran

Eric-Emmanuel Schmitt, Domnul Ibrahim şi florile din Coran

Traducere de Simona Brînzaru

Domnul Ibrahim şi florile din Coran a fost adaptat pentru marele ecran în 2003, filmul avându-i în distribuţie pe Omar Sharif şi Isabelle Adjani. Nominalizată la Golden Globe, pelicula a fost distinsă cu Premiul César şi Premiul Publicului la Festivalul de film de la Veneţia.

Parisul anilor '60. Cartierul evreiesc. Moise, un puşti singuratic, părăsit de mamă, locuieşte cu un tată neurastenic şi observă lumea cea mare şi ciudată de la înălţimea celor unsprezece ani ai săi. Domnul Ibrahim, băcanul musulman care pare să cunoască secretul fericirii, şade de dimineaţa până seara pe taburetul din prăvălie şi contemplă aceeaşi lume cu detaşarea senectuţii. Dar într-o bună zi privirile celor doi se întâlnesc şi, din vorbă în vorbă, din poveste în poveste, Moise ajunge învăţăcelul băcanului arab care-i desluşeşte tainele iubirii de oameni. După ce tatăl băiatului dispare fără urmă, bătrânul îl adoptă pe micul orfan şi împreună traversează Europa spre Cornul de Aur, tărâmul vegheat de legile sfinte ale Coranului. Călătoria spre lumea nebănuită şi stranie din inima Orientului cu moschei şi dervişi rotitori e o parabolă a vieţii şi a morţii, care surprinde şi îndeamnă la meditaţie.

Despre Eric-Emmanuel Schmitt

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și volumul Viața mea cu Mozart (2005). Romanele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestsellere din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri, iar în 2019, Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. În 2021 apare primul roman, Paradisuri pierdute, din ciclul Străbătând secolele, în 2022, următoarele două, Poarta cerului și Soare întunecat, iar în 2024, Lumina fericirii. În 2023 publică Provcarea Ierusalimului, un jurnal de călătorie în Țara Sfântă, cu postfața semnată de Papa Francisc. De mare succes se bucură și seria de cărți pentru copii Poveștile bufniței (2021–2022), din care au apărut, la Humanitas Junior, volumele Pisoiul care se temea de orice, Insula Libertății, Elefantul care nu respecta nimic și Ursul care voia să fie fericit. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.