Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Amos Oz, Dragi fanatici

Trei eseuri

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

Traducere de Gheorghe Miletineanu

 

Amos Oz readuce în discuție un subiect sensibil, și anume acela al fanatismului, fie el politic, religios ori naționalist. De multe ori acest fenomen, întâlnit în contexte diferite, poate fi dificil de recunoscut ca atare, deghizându-se și luând forma celor mai bune intenții. Tocmai de aceea, este de părere Oz, trebuie să avem ochii deschiși în permanență și să ne stabilim în minte, cu cât mai multă precizie, o hartă a răului pe care îl poate produce fanatismul.

 

Cele trei eseuri care alcătuiesc volumul Dragi fanatici pornesc de la o serie de conferințe susținute de Amos Oz între 1998 și 2016 în diverse medii – de la Universitatea din Tübingen, Universitatea Bar Ilan ori Institutul Interdisciplinar de la Herzelyah până la cadrul intim al unei întâlniri private, cu ocazia sărbătorii Shavuot. Cu o acuitate uimitoare a viziunii și cu multă incisivitate, Oz își propune să traseze în linii cât mai precise și mai expresive portretul fanaticului, indiferent de natura lui sau de categoria în care ar putea fi încadrat din punct de vedere teoretic. Pornind de la experiența de viață într-o zonă a lumii deloc ferită de conflicte care au dat și continuă să dea naștere unor reacții și atitudini contaminate de fanatism, Oz se declară specialist în ceea ce el numește „fanatism comparat“

Despre Amos Oz

AMOS OZ (1939–2018), cel mai important prozator și eseist israelian, s-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani s-a stabilit în kibbutzul Hulda, unde a fost și înmormântat. După absolvirea Facultății de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura și predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în orașul Arad. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă șacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Șase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013, 2017), scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012), Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârșită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoști o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunți: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeași mare (1999; Humanitas Fiction, 2021), Poveste despre dragoste și întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viață și moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viață campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014). A semnat de asemenea eseuri: Cum să lecuiești un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Dragi fanatici (2017; Humanitas Fiction, 2018), Evreii și cuvintele (împreună cu Fania Oz-Salzberger, 2012; Humanitas Fiction, 2015), Din ce este făcut un măr? Convorbiri cu Shira Hadad (2018; Humanitas Fiction, 2020) și Isus și Iuda (2019; Humanitas Fiction, 2023). Opera lui Amos Oz este tradusă în peste 40 de limbi. A primit peste 40 de premii și distincții naționale și internaționale.

 

Interviu (Ana-Maria Onisei, Adevărul literar şi artistic, 2010)

Recenzii

Dragi fanatici este o extraordinară dezbatere de idei și, totodată, portretul unui om care s-a străduit, vreme de zeci de ani, să își păstreze luciditatea și simțul critic în pofida haosului și, uneori, a nebuniei cu care s-a confruntat.“ – David Grossman

„Reflecția lui Amos Oz trece de la umor la tristețe, de la furie la speranță. O carte plină de forță.“ – Kirkus Reviews

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Dragi fanatici
  • Subtitlu: Trei eseuri
  • An apariție: 2019
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-606-779-464-9-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Amos Oz
  • Traducere: Gheorghe Miletineanu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact