Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Alain de Botton, Eseuri de îndrăgostit

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Publicat în 30 de ţări, Eseuri de îndrăgostit s-a vândut în peste două milioane de exemplare.

Combinaţie inedită de ficţiune şi nonficţiune, Eseuri de îndrăgostit surprinde inefabilul unei poveşti de dragoste, în sublimul şi ridicolul, patima şi spleenul, frumuseţea şi urâţenia ei. Ochiul scrutător al bărbatului îndrăgostit de Chloe observă cele mai insignifiante detalii, iar mintea lui analitică le interpretează până la epuizare. Demersul lui este sortit eşecului (cine poate explica misterul iubirii?), iar cerebralul tânăr o va afla pe pielea lui. Degeaba îi invocă pe Platon, Kant, John Stuart Mill, Nietzsche, Wittgenstein, Pascal, La Rochefoucauld, Stendhal, Goethe, Freud sau Roland Barthes; nu va scăpa de nici una dintre emoţiile unei idile care-şi urmează cursul. Narativ şi reflexiv, raţional şi sentimental, romanul Eseuri de îndrăgostit cartografiază un teritoriu la a cărui hartă fiecare dintre cititori va adăuga coordonatele experienţei personale.

Despre Alain de Botton

ALAIN DE BOTTON s-a născut în anul 1969, la Zürich. În 1977, familia lui se stabileşte în Marea Britanie, unde scriitorul şi-a făcut studiile şi trăieşte în prezent. A urmat cursuri de istorie la Cambridge, luându-şi masteratul în 1991, după care a obţinut un masterat în filozofie la King’s College, University of London, în 1992. Este fondatorul şcolii londoneze The School of Life (2008), care promovează o nouă viziune asupra educaţiei, şi al organizaţiei Living Architecture (2009). Până acum, i-au apărut 14 cărţi de factură eseistică, dezbătând într-o manieră neconvenţională teme fundamentale precum dragostea, religia, frumosul etc. Eseuri de îndrăgostit (Essays in Love, 1993; Humanitas, 2003; Humanitas Fiction, 2013), prima lui carte, l-a consacrat rapid pe scriitorul de numai 23 de ani, devenind bestseller internaţional. Alain de Botton publică în ritm constant lucrări de mare succes, care sunt traduse în 30 de ţări: Sex, shopping şi un roman (The Romantic Movement. Sex, Shopping, and the Novel, 1994), Kiss & Tell (1995), How Proust Can Change Your Life (1997), The Consolation of Philosophy (2000), The Art of Travel (2002), Status Anxiety (2004), The Architecture of Happiness (2006), The Pleasures and Sorrows of Work (2009), A Week at the Airport (2009), Religion for Atheists (2011), How to Think More About Sex (2012), Art as Therapy (2013) şi Ştirile. Manualul utilizatorului (The News: A User’s Manual, 2014; Humanitas, 2015). In 2016 ii apare romanul Ce se intampla in iubire (The Course of Love; Humanitas Fiction, 2017). Alain de Botton a fost ales în 2011 Fellow of the Royal Society of Literature. | alaindebotton.com

Fotografia autorului © Vincent Starr

Recenzii

„O carte inteligentă, amuzantă, sofisticată, concisă şi plină de observaţii juste.“ (The Spectator)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Eseuri de îndrăgostit
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Pagini: 232
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-639-2
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Alain de Botton
  • Traducere: Oana Cristescu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

10 aprilie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Focul de Daniela Krien

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact