Femeia sfâşiată

Simone de Beauvoir, Femeia sfâşiată

„În toate cărţile pe care le-am scris, una dintre intenţiile mele de căpătâi a fost să spulber mistificările, să spun adevărul. Această obstinaţie vine din copilărie; eu şi sora mea uram «prostia» – aşa numeam noi felul în care prejudecăţile, percepţia greşită, rutina, regulile găunoase sufocă viaţa şi bucuriile ei. Am vrut să scap de această constrângere şi am jurat să o denunţ.“ (Simone de BEAUVOIR)

Chiar dacă doar una dintre nuvele poartă acest titlu, fiecare dintre personajele lui Simone de Beauvoir este o femeie sfâşiată. În Vârsta discreţiei, înaintarea în vârstă o îndepărtează pe cerebrala profesoară de literatură franceză de André, soţul ei, şi de Philippe, fiul acum căsătorit, revelându-i că principiile şi convingerile care au ghidat-o toată viaţa nu sunt nici imuabile, nici universale. În Monolog, Murielle e sfâşiată de singurătate şi mutilată de ura (auto)distructivă pe care o nutreşte faţă de tot ce o înconjoară. Monique, protagonista din Femeia sfâşiată, care consemnează în paginile jurnalului intim drama de a se şti înşelată, oscilează la nesfârşit între speranţa unei reveniri a soţului şi deznădejdea de a-şi vedea şi trecutul, şi viitorul năruindu-se ca un decor de mucava.

Dana Pîrvan-Jenaru, „Simone de Beauvoir – a deveni femeie“ (LaPunkt.ro, martie 2014)

Despre Simone de Beauvoir

SIMONE DE BEAUVOIR s‑a născut la Paris în 1908. Până la bacalaureat, a studiat în conformista şcoală catolică Désir. După ce a obţinut titlul de profesor agregat în filozofie (1929), a predat, până în 1943, la Marsilia, Rouen şi Paris. Mai înainte, în timpul facultăţii, l‑a cunoscut pe Jean‑Paul Sartre. Relaţia dintre ei a durat întreaga lor viaţă; Simone a fost, cum a spus Sartre, iubirea lui „necesară“, în contrast cu iubirile „contingente“ trăite de amândoi. Volumul Quand prime le spirituel, terminat înaintea războiului, apare abia în 1979, astfel că adevăratul ei debut literar este romanul L’Invitée (1943; trad. rom. Invitata, 1994). Urmează Le Sang des autres (1945; trad. rom. Sângele celorlalţi, 1994), Tous les hommes sont mortels (1946; trad. rom. Toţi oamenii sunt muritori, 1976), Les Mandarins, care i‑a adus premiul Goncourt în 1954, Les Belles images (1966; trad. rom. Imagini frumoase, 1973) şi La Femme rompue (1968; trad. rom. Femeia pierdută, 1993; Femeia sfâșiată, 2009, Humanitas Fiction, 2014). Pe lângă celebrul Le Deuxième sexe, apărut în 1949 şi devenit cartea de referinţă a mișcării feministe din întreaga lume (trad. rom. Al doilea sex, 1998, Humanitas, 2022), opera teoretică a lui Simone de Beauvoir conţine numeroase eseuri filozofice sau polemice – de exemplu, Privilèges (1955), reeditat sub titlul Faut‑il brulêr Sade?, şi La Vieillesse (1970). A scris teatru (Les Bouches inutiles, 1945) şi şi‑a povestit călătoriile în L’Amerique au jour le jour (1948) şi La Longue marche (1957). Cele patru volume de memorii ale sale – Mémoires d’une jeune fille rangée (trad. rom. Amintirile unei fete cuminţi, 1965, 1991; Memoriile unei fete cuminți, Humanitas, 2011), La Force de l’âge (trad. rom. Puterea vârstei, 1998), La Force des choses, Tout compte fait – au apărut între 1958 şi 1972; în 1964 li s‑a adăugat povestirea autobiografică Une mort très douce (trad. rom. O moarte uşoară, 1972). După moartea lui Sartre, a publicat La Cérémonie des adieux (1981) şi Lettres au Castor (1983), reunind o parte din numeroasele scrisori pe care le‑a primit de la el. Până în ziua morţii, 14 aprilie 1986, Simone de Beauvoir a colaborat intens la revista pe care a fondat-o alături de Sartre, Les Temps modernes, şi, sub diverse forme, şi‑a manifestat solidaritatea totală cu feminismul.

Fotografia autoarei © Albert Harlingue/Roger Viollet Collection/Getty Images

Recenzii

„Volumul de nuvele Femeia sfâşiată se numără, alături de romanele Invitata, Mandarinii şi Imagini frumoase, printre cele mai interesante şi incitante scrieri ale lui Simone de Beauvoir.“ (Alison Holland)

Alte Detalii