Închide Close
Hristos răstignit din nou

Editura Humanitas Fiction

Nikos Kazantzakis, Hristos răstignit din nou

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB

Romanul Hristos rastignit din nou a fost ecranizat, cu titlul Celui qui doit mourir (Cel ce trebuie sa moara), de regizorul Jules Dassin in 1957, avandu-i in distributie pe Melina Mercouri si Pierre Vaneck.

Traducere integrala din neogreacaLykovrysi este un sat prosper si pasnic, ai carui locuitori traiesc resemnati sub stapanirea otomana. Jugul nu este greu. Au libertatea credintei, asa ca fruntasii satului se hotarasc sa puna in scena, in Saptamana Mare, Patimile lui Hristos. Tanarul pastor Manolios va fi Iisus, iar Mihelis, Kostandis si Iannakos -- apostolii Petru, Iacov si Ioan. Pentru a fi la inaltimea misiunii incredintate, cei patru tineri se intorc spre Scripturi si spre credinta, incercand sa-si ajute semenii. Iar cand un sat vecin este ras de pe fata pamantului de turci, refugiatii le cer adapost celor din Lykovrysi si mai-marii comunitatii ii refuza, pentru a nu-si pierde avutul si autoritatea, Manolios si prietenii sai devin propovaduitorii unei credinte pe care ceilalti, noi farisei ce nu vor sovai sa ucida, o imbratiseaza doar cu vorba, nu si cu fapta.

  Rodica Grigore, „Hristos răstignit. A câta oară?“ (Cultura, 17 ianuarie 2011)

Despre Nikos Kazantzakis

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a fost și înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Le Jardin des rochers (1936, scris în franceză), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie. Rusia (1928; Humanitas, 2015); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Hristos răstignit din nou
  • An apariție: 2015
  • Ediție: I
  • Format: EPUB
  • ISBN: 978-973-689-921-8-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Nikos Kazantzakis
  • Traducere: Ion Diaconescu

Noi apariții

Author Spotlight

Eric-Emmanuel Schmitt

pagina autorului

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact