Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Tom Rachman, Imperfecţioniştii

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Unul dintre titlurile-far ale Târgului Internaţional de Carte de la Frankfurt din anii precedenţi, romanul de debut al scriitorului Tom Rachman a cunoscut un imens succes de public şi de critică odată cu apariţia ediţiei americane, în aprilie 2010. Două luni mai târziu, drepturile de ecranizare au fost cumpărate de casa de producţie a lui Brad Pitt. Imperfecţioniştii a figurat douăzeci şi opt de săptămâni pe lista de bestselleruri a publicaţiei New York Times, s-a aflat printre cele mai bune cărţi ale anului 2010 alese de Amazon şi a fost nominalizat la Giller Prize. Este tradus în douăzeci şi nouă de ţări.

Roman coral magistral orchestrat, Imperfecţioniştii etalează, în unsprezece istorii care se intersectează, legate prin scurte interludii, o galerie de unsprezece portrete ale unor bărbaţi şi femei din redacţia unui ziar internaţional de limbă engleză nenumit, cu sediul la Roma. O frescă memorabilă a culiselor universului jurnalistic pe parcursul a cincizeci de ani, de la vârsta de aur a acestuia până la crepusculul din prezent.

În 1953, Cyrus Ott, un excentric om de afaceri american, înfiinţează la Roma, pe Corso Vittorio, un ziar de limba engleză. Datorită unor oameni dedicaţi, mica publicaţie va cunoaşte adevărate perioade de înflorire şi va ajunge să aibă cititori pe tot mapamondul. Dar acum ne aflăm în anul 2004 şi ziarul nu a putut să ţină pasul cu schimbările erei digitale, cititorii i s-au împuţinat considerabil şi conducerea Grupului Ott intenţionează să reducă din personal. În acest strălucit roman de debut, vieţile imperfecte ale jurnaliştilor din redacţia din Roma se completează una pe alta precum un puzzle. Kathleen Solson, redactorul-şef, face tot ce poate ca să menţină ziarul pe linia de plutire, în timp ce căsnicia ei e pe punctul de a se destrăma. Arthur Gopal, redactorul de necrologuri, ar da orice ca să nu lucreze, dar o tragedie în familie îl determină să se refugieze, cu rezultate spectaculoase, tocmai în muncă. Ruby Zaga are impresia că este mereu persecutată de colegii pe care oricum îi urăşte, dar când află că nu va fi disponibilizată, se închide în baie şi plânge de bucurie. Craig Menzies, redactorul de ştiri, află într-un târziu că viaţa lui sentimentală se întemeiază pe o minciună. Iar lui Oliver Ott, nepotul lui Cyrus, îi pasă mai mult de câinele său, Schopenhauer, decât de ce se întâmplă cu ziarul pe care îl administrează.

  „Ce trebuie să faci pentru a ajunge scriitor“ – interviu realizat de Sabina Fati (România liberă, noiembrie 2013)

Despre Tom Rachman

TOM RACHMAN s-a născut în 1974 la Londra și a copilărit în Vancouver. A studiat cinematografia la University of Toronto, apoi a absolvit cursurile de masterat în jurnalism la Columbia University din New York. Începând cu 1998 a lucrat ca redactor pentru departamentul de știri externe la Associated Press din New York, apoi, în 2002, a plecat la Roma în calitate de corespondent al aceleiași agenții de știri. A scris despre actualitatea din India, Turcia, Japonia, Coreea de Sud, Sri Lanka, Egipt, Belgia, Marea Britanie și din alte țări. Între 2006 și 2008 a lucrat ca redactor la International Herald Tribune din Paris. De-a lungul timpului, articolele sale au apărut în The New York Times, The Wall Street Journal, The Guardian, Slate și The New Statesman. Imperfecționiștii (The Imperfectionists, 2010; Humanitas Fiction, 2013), prima sa carte, a cunoscut un succes fulminant și a fost tradusă în douăzeci și șapte de limbi. Cel de-al doilea roman al său, Creșterea și decăderea marilor puteri (The Rise and Fall of Great Powers, 2014; Humanitas Fiction, 2017), l-a impus definitiv ca pe unul dintre cei mai originali scriitori ai generației sale. Actualmente Tom Rachman trăiește la Londra. | tomrachman.com

Recenzii

„O carte captivantă, intensă. [...] Un roman splendid, de o mare originalitate, plin de umor şi cu o structură extrem de ingenioasă.“ (The New York Times)

„Citite individual, capitolele din Imperfecționiștii ar fi nişte povestiri foarte bune. Luate împreună, alcătuiesc un roman excepţional.“ (The Economist )

„Este atât de bun, încât a trebuit să-l citesc de două ori ca să-mi dau seama cum a reuşit Tom Rachman s-o scoată la capăt. Încă nu am găsit răspunsul şi nu ştiu nici cum cineva atât de tânăr [...] poate să cunoască atât de bine defectele omeneşti. Romanul, construit precum un cub Rubik, este deopotrivă extrem de amuzant şi sfâşietor de trist.“ (Christopher Buckley, The New York Times Book Review)

„O satiră spectaculoasă, acidă a vanităţilor.“ (L'Express)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Imperfecţioniştii
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Pagini: 344
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-627-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Tom Rachman
  • Traducere: Eduard Bucescu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact