Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Carlo Vecce, Surâsul Caterinei

Mama lui Leonardo da Vinci

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Oana Sălișteanu

 

Caterina – Wafa-naka, adică Ochi-de-cer după cum i se spune între cerchezi, poporul mândru din care se trage – este o fată sălbatică, liberă ca vântul. Galopează pe platourile înalte ale Caucazului, se luptă precum un războinic, ascultă vocile copacilor, ale animalelor și zeilor. Trăiește parcă în afara istoriei, până în clipa când tocmai istoria îi va schimba viața: Caterina devine o sclavă, o marfă ce va fi dată din mână în mână. Povestea ei este depănată rând pe rând de personajele cu care a interferat, iar scenografia se schimbă spectaculos, de la lumea marilor migrații tătare la cea a corăbiilor doldora de mărfuri și a galerelor de sclavi din Răsărit, de la Bizanțul încă strălucitor, la Veneția puternică și coruptă și la Florența cu bresle și arte înfloritoare. O cercheză devenită sclavă, care a oferit lumii unul dintre cele mai de preț daruri – pe fiul ei, Leonardo da Vinci.

 

Carlo Vecce, profesor la Universitatea din Napoli, este autorul unei descoperiri uluitoare: actul de eliberare al unei sclave de origine cercheză, Caterina.Toate documentele puse cap la cap cu  minuțiozitatea unui investigator conduc spre convingerea ea că ar fi chiar mama lui Leonardo da Vinci. Din fiecare detaliu al cărții acestui excelent leonardist țâșnește iubirea acestuia pentru redarea onestă, bazată exclusiv pe documente autentice, a universului multietnic, colorat și viu din jurul bazinului mediteranean de acum jumătate de mileniu. O poveste despre robie și libertate, la fel de actuală și în zilele noastre și o abilă reconstrucție romanescă a unei descoperiri istorice.

Despre Carlo Vecce

CARLO VECCE (n. 1959, Napoli), filolog și istoric al civilizației renascentiste, unul dintre cei mai importanți cercetători italieni ai vieții și operei lui Leonardo da Vinci. În prezent este profesor de literatură italiană la Universitatea din Napoli „L'Orientale”. A predat, de asemenea, la universitățile din Pavia, Chieti-Pescara și Macerata, și a fost profesor invitat la Paris 3 - Sorbonne Nouvelle, University of California Los Angeles, la Institute of Advanced Studies din Durham și la École Normale Supérieure de Lyon. Activitatea sa de cercetare se concentrează pe civilizația Renașterii în Italia și Europa, pe relațiile dintre cultura vizuală, muzică, cinematografie și formele de textualitate digitală. Ca specialist în viața și opera lui Leonardo da Vinci, face parte, din 1994, din Comisia Vinciana. Printre contribuțiile sale cele mai importante se numără edițiile pe care le-a realizat la Libro di pittura (1995) și Codice Arundel 263 (1998), precum și biografia Leonadro, la vita, din 2024. În cadrul faimoasei Accademia dei Lincei, s-a dedicat unui proiect de reconstrucție a bibliotecii lui Leonardo, care a dus la organizarea de expoziții la aceeași Academie, la Muzeul Galileo din Florența, la Universitatea Stanford și la Institutul Max Planck din Berlin, și la publicarea, în 2021, a volumului La biblioteca di Leonardo. În 2022 apare Il Decameron di Pasolini, storia di un sogno, un studiu asupra procesului creativ care a dus la nașterea lungmetrajului lui Pasolini. În 2023 publică romanul Surâsul Caterinei. Mama lui Leonadro da Vinci (Il sorriso di Carerina. Madre di Leonardo), cu care câștigă, în același an, Premio Inedito Colline di Torino, Premio Nazionale di Narrativa Città di Penne, Premio Napoli Cultural Classic. Printre publicațiile sale literare se numără și volumul de poezie Feuilles, apărut în 1983; dialogul Coblas. Il mistero delle sei stanze (cu Alessandro Fo și Claudio Vela), din 1986; poemul Viaggio in Québec, publicat în 2009. A scris piese de teatru: La luna capovolta. Sogni di Girolamo Cardano, 2002, Compagne di classe (adaptare după Scuola normale femminile de Matilde Serao), 2011, și Umbra profunda. Frammenti della giovinezza di Giordano Bruno, 2013.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Surâsul Caterinei
  • Subtitlu: Mama lui Leonardo da Vinci
  • An apariție: 2024
  • Ediție: I
  • Pagini: 568
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-490-1
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Carlo Vecce
  • Traducere şi note: Oana Sălișteanu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact