Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Pablo Tusset, In numele porcului

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Ultimul caz al comisarului Pujol, aflat în pragul pensionării, depăşeşte până şi imaginaţia unui poliţist cu experienţă, obişnuit cu ororile: într-un ciudat sătuc de munte catalan este găsit cadavrul mutilat al unei femei. Dar mutilarea respectă, cu o minuţie perversă, regulile tranşării animalelor din abatorul în jurul căruia gravitează viaţa sătenilor, iar între buzele victimei există un bilet cu un mesaj lugubru: ÎN NUMELE PORCULUI. Aproape toţi bărbaţii din Horlá devin suspecţi, aşa că, pentru poliţie, ancheta nu poate fi soluţionată decât prin infiltrarea unui detectiv sub acoperire. Acesta este Tomás (sau T), care, cu inima frântă după o idilă nefericită la New York, se oferă voluntar. Comisarul Pujol nu bănuieşte însă ce se ascunde în spatele nefericirii în dragoste şi a singurătăţii lui T, aşa cum acesta din urmă nu ştie că în sătucul Horlá, a cărui izolare este cel mai bun camuflaj pentru o galerie de personaje de un pitoresc înşelător, destinul îi rezervă cea mai grea alegere a vieţii lui.

Despre Pablo Tusset

Deşi s-a născut la Barcelona, în 1965, PABLO TUSSET îşi scrie cărţile în castiliană, aceasta fiind limba în care, după spusele lui, gândeşte. De altfel, numele real al autorului este David Homedes Cameo, însă pseudonimul şi l-a ales îmbinând prenumele Pablo, tipic castilian, cu numele Tusset, tipic catalan. În anul 2000 publică Lo mejor que le puede pasar a un cruasán, distins în 2001cu premiul Tigre Juan (care se acordă anual celui mai bun roman de limbă castiliană publicat în Spania). Romanul se bucură de un succes imens, fiind tradus în numeroase limbi şi ecranizat în anul 2003 de regizorul spaniol Paco Mir, cu Pablo Carbonell în rolul principal. În 2006 vede lumina tiparului cel de-al doilea roman al lui Tusset, În numele porcului (En el nombre del cerdo), care confirmă talentul plurivalent al autorului, iar în 2009 îi apare romanul Sakamura, Corrales y los muertos rientes.

Recenzii

„Tusset nu reuşeşte doar să ne surprindă prin originalitate (căci scrie o carte complet diferită de debutul care i-a adus succesul), ci şi să-şi invite cititorul într-un univers guvernat de o singură forţă supranaturală – hazardul răuvoitor.“ (La Razon)

„Un epos al zilelor noastre: Pablo Tusset reinventează în acest roman Infernul.“ (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

„Al doilea roman al lui Tusset este mai ambiţios, mai dens şi mai complex.“ (El Cultural)

În numele porcului este o carte misterioasă şi fascinantă, care ne arată resorturile groteşti ale realităţii aparent banale.“ (Süddeutsche Zeitung)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: În numele porcului
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 304
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-317-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Pablo Tusset
  • Traducere şi note: Cornelia Rădulescu

Noi apariții

Author Spotlight

Anthony Doerr

pagina autorului

Născut la 27 octombrie 1973 la Cleveland, Ohio, ANTHONY DOERR a absolvit Bowling Green State University. Primul său volum de povestiri, The Shell Collector, apărut în 2002, se bucură de un succes remarcabil, primind mai multe premii: Barnes & Noble Discovery Prize, Rome Prize, New York Public Library’s Young Lions Fiction Award.

Evenimente

14 decembrie 2023, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Pasagerul și Stella Maris de Cormac McCarthy

6 decembrie 2023, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Yaniv Iczkovits, Nimeni nu părăsește Palo Alto

15 noiembrie 2023, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact