Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra

Din categoriile literatură

În colecția Biblioteca Paulo Coelho

Un manuscris de demult cuprinde secretul vieţii noastre.Trăieşte clipa pentru a-ţi păstra sufletul viu!

14 iulie 1099. În ajunul bătăliei pentru Ierusalim, cruciaţii aşteaptă, dincolo de ziduri, zorile, când va începe asaltul. Locuitorii din Oraşul Sfânt – creştini, evrei şi musulmani – se adună spre a-l asculta pe grecul înţelept căruia îi zic Coptul. El nu le spune nimic despre bătălia iminentă, ci le vorbeşte despre învăţămintele desprinse din viaţa de toate zilele, din provocările şi greutăţile pe care fiecare trebuie să le înfrunte, despre credinţă şi puterea de a transforma înfrângerile în începuturi de drum. Adevărata înţelepciune provine din iubire, din clipele de suferinţă prin care trecem, dar şi din cele de glorie, din îngemănarea perpetuă a vieţii cu moartea. Manuscrisul găsit la Accra ne invită să medităm la cât de important este să-ţi trăieşti prezentul şi la principiile şi valorile umane. Fără ele, nimeni nu poate merge mai departe. Însemnate pe un papirus, ascunse într-o peşteră din deşertul egiptean, spusele înţeleptului grec ajung astfel până la noi. La întrebările despre dragoste, pierdere, înfrângere, singurătate, teamă, loialitate, sex, viitor, calea de urmat, el dă răspunsuri la fel de adevărate şi după o mie de ani.

Manuscrisul găsit la Accra nu este o carte care să se citească pe nerăsuflate. Paginile trebuie parcurse pe îndelete, iar cartea – păstrată mereu aproape, căci îi va dezvălui de fiecare dată celui ce o deschide un nou înţeles." (Época)

  Grete Tartler, „Manuscrisul găsit la Accra“ (România literară, noiembrie 2012)

Duminică, 25 noiembrie, la Târgul Gaudeamus, a fost desemnat prin tragere la sorţi câştigătorul concursului „Citeşte Manuscrisul găsit la Accra şi poţi câştiga o excursie la Ierusalim“, concurs organizat de Editura Humanitas Fiction în parteneriat cu Agenţia de turism Paralela 45.

Câştigătoarea excursiei la Ierusalim pentru două persoane oferită de Agenţia Paralela 45 esteALEXANDRA-CLAUDIA JINCĂ din BUCUREŞTI. Iată textul semnat de ea:

19 noiembrie. O cameră de hotel, un balcon. Timpul s-a oprit în marea piaţă a lumii. Muntele din faţă e o scobitură de trup dezgolit, scăldat în lumină. E un miracol al vieţii! Împreună, îndrăgostiţi, muntele şi luna pătrund pe tărâmul plăcerii, cu suflet şi trup se unesc în iubire şi timp nesfârşit. O frunză loială este înfrântă de vânt. Se desprinde şi pică elegant la picioarele copacului său, sfântă ofrandă. El i-a dat viaţă şi prin el va renaşte.Am alunecat în caleidoscopul vieţii, unde Ea mi-a fost maestru şi eu i-am servit credincios de discipol. Mă prind de oglinzi, ne rotim împreună. Uite iubirea, suferinţa, nelinistea, înfrângerile, singurătatea, lacrimile şi bucuria şi câte şi câte... Sunt toate acolo, cele ce au fost, sunt şi vor veni. O bătaie în uşă. Plecăm! Rămâne pe noptieră Manuscrisul găsit la Accra pentru toţi cei ce au fost, sunt şi vor veni.

Mulţumim tuturor participanţilor!

  www.humanitas.ro/paulocoelho

  Facebook – Manuscrisul găsit la Accra

Despre Paulo Coelho

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 88 de limbi şi editate în peste 170 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 320 milioane de exemplare în întreaga lume. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 45 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO în cadrul programului „Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale", membru al comitetului director al Fundaţiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation. I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului şi premiile italiene Grinzane Cavour, 1996 și Fregene pentru literatură, 2001, precum și premiul danez Hans Christian Andersen, 2007) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.

Opere principale: Jurnalul unui Mag (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra am şezut şi am plâns (1994); Al cincilea munte (1996); Manualul războinicului luminii (1997); Veronika se hotărăşte să moară (1998); Diavolul şi domnişoara Prym (2000); Unsprezece minute (2003); Zahir (2005); Vrăjitoarea din Portobello (2006); Ca un râu care curge (2006); Învingătorul este întotdeauna singur (2008); Aleph (2010), Manuscrisul găsit la Accra (2012); Adulter (2014), Spioana (2016), Hippie (2018).

 

Site oficial / Blog | Facebook | Twitter

 

Fotografia autorului © Niels Akermann

Recenzii

„În Manuscrisul găsit la Accra, Coelho mizează pentru prima dată pe cartea realităţii. Sub pretextul transcrierii unui manuscris descoperit de un arheolog englez în Egipt, scriitorul brazilian isi duce cititorii în Ierusalim, in ajunul invaziei armatei cruciaţilor. E un moment de criză existenţială majoră, în care oraşul şi locuitorii săi îşi aşteaptă distrugerea. Ei bine, tocmai astfel de momente sunt cele în care apar întrebările cele mai profunde legate de valorile existenţei umane, întrebări pe care oamenii şi le pun de când lumea şi ale căror răspunsuri le uităm mereu. Locuitorii cetăţii învaţă, întrebare cu întrebare şi răspuns cu răspuns, să preţuiască viaţa cu tot ceea ce le oferă aceasta: «Vom vorbi, aşadar, despre viaţa noastră zilnică, despre greutăţile pe care am fost nevoiţi să le înfruntăm. Doar asta va avea căutare în viitor, pentru că nu cred că se vor schimba multe lucruri în următorii o mie de ani.» Chiar aşa: nu multe s-au schimbat de atunci, cel puţin nu în ceea ce priveşte valorile adevarăte ale vieţii, după cum veţi descoperi citind această carte." (Mihaela Frank, ELLE România)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Manuscrisul găsit la Accra
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 192
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-523-4
  • Colecție: Biblioteca Paulo Coelho
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Paulo Coelho
  • Traducere: Micaela Ghiţescu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact