Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Hiro Arikawa, Motanul care și-a luat rămas-bun

Povestiri

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere şi note de Raluca Nicolae

 

După succesul romanului Memoriile unui motan călător, un adevărat fenomen internațional, vândut în peste 1 000 000 de exemplare, Hiro Arikawa revine cu șapte povestiri despre șapte pisici și stăpânii lor: șapte întâmplări pline de empatie, înțelepciune și gingășie despre provocările mai mari și mai mici de zi cu zi, despre frumusețea schimbării și legătura vindecătoare dintre feline și oameni.

 

Fie că învață un proaspăt părinte să-și înfrângă frica de viață sau un copil să comunice cu mama lui vitregă, fie că însoțesc până la maturitate stăpânul mult iubit, ajutându-l să-și găsească echilibrul, sau oferă unei familii numeroase lecția solidarității și-a pietății filiale, pisicile din volumul Motanul care și-a luat rămas-bun le dau oamenilor energie pozitivă, echilibru, afecțiune. O meditație asupra ciclului existenței și asupra felului în care un simplu gest de bunătate, precum acela de a salva un pisoi, poate schimba un destin.

Despre Hiro Arikawa

HIRO ARIKAWA s-a născut în 1972 în orașul Kōchi din insula Shikoku. A absolvit Universitatea Sonoda. În anul 2004 a debutat cu romanul Shio no machi (Orașul de sare), povestea de dragoste dintre doi adolescenți nevoiți să supraviețuiască într-o lume transformată în sare, pentru care a obținut Premiul Dengeki. Romanul face parte din trilogia pentru tineret Jieitai sanbu-saku (Forțele de autoapărare), în care mai sunt incluse volumele Sora no naka (Pe cer, 2004) și Umi no soko (Pe fundul mării, 2005). Tetralogia pentru tineret Toshokan sensō (Războiul bibliotecilor, 2006–2007), devenită bestseller, a stat la baza unui serial de animație în 2008 și a fost ecranizată în 2013. Printre romanele semnate de Hiro Arikawa se numără Hankyū densha (Trenul de pe linia Hankyū, 2008), Shokubutsu zukan (Cartea ilustrată a plantelor, 2009), Hiā kamuzu za san (Iată soarele, 2011). În 2012 a publicat romanul Memoriile unui motan călător (Tabineko ripōto; Humanitas Fiction, 2020), un succes răsunător, aflat pe lista scurtă a trei premii literare importante, Eiji Yoshikawa Bungaku Shinjin, Shūgoro Yamamoto și Fūtarō Yamada. A fost tradus în peste 30 de țări și ecranizat, în anul 2018, într-un film de succes în regia lui Kōichirō Miki, cu Sōta Fukushi și Mitsuki Takahata în rolurile principale. Ulterior au existat și puneri în scenă ale cărții, inclusiv o variantă de teatru radiofonic. În 2021, i-a apărut volumul de povestiri Motanul care și-a luat rămas-bun (Mitorineko; Humanitas Fiction, 2023), bestseller în Japonia. În paralel cu activitatea sa de scriitoare, Hiro Arikawa și-a înființat propria trupă de teatru, Sky Rocket.

Recenzii

„Cărțile lui Hiro Arikawa sunt adevărate ode închinate prieteniei și pisicii. Sunt cărți pline de sensibilitate, frumoase, pe care pisicofilii știu să le găsească imediat. Dar cei care iubesc pisicile ar trebui să aibă la îndemână o batistă citind Motanul care și-a luat rămas-bun, pentru că scriitoarea atinge, cu intensitate, corzile emoției într-un mod specific japonez. O lectură foarte plăcută, cu umor delicat și, în unele pasaje, de o profunzime uluitoare. Un volum de povestiri perfect pentru orice stare de spirit.“ — meerlezen.nl

 

„Hiro Arikawa are un talent inegalabil de a face din pisici o sursă credibilă de literatură.“ — Asian Review of Books

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Motanul care și-a luat rămas-bun
  • Subtitlu: Povestiri
  • An apariție: 2023
  • Ediție: I
  • Pagini: 272
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-237-2
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Hiro Arikawa
  • Traducere şi note: Raluca Nicolae

Noi apariții

Author Spotlight

Sorj Chalandon

pagina autorului

Scriitor francez distins cu Prix Médicis și Marele Premiu al Academiei Franceze, SORJ CHALANDON s-a născut la 16 mai 1952 în Tunis. Din 1973 până în 2007 a fost reporter, apoi redactor-şef adjunct la Libération, iar din 2009 este redactor la Le Canard enchaîné. A realizat reportaje despre Liban, Iran, Irak, Somalia şi Afganistan, experienţă pe care a folosit-o din plin în scrierile sale literare.

Evenimente

24 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Refugiul meu, furtuna mea de Arundhati Roy

18 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Stop-cadru de Maja Lunde

11 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Seară italiană – Abel de Alessandro Baricco

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact