Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Narine Abgarian, Oameni care vor fi mereu cu mine

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Luana Schidu

 

Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei care ne-au iubit și ne-au ocrotit – cei care vor fi mereu cu noi, pentru totdeauna.

 

„Se întâmplă, în cazuri rare de tot, ca un om foarte bun să fie și un scriitor foarte bun. Narine Abgarian întrunește aceste două calități. Are o înțelegere adâncă a omenescului, un umor tandru, atât cât să facă viața suportabilă, știe să spună adevăruri simple, în formulări memorabile, de pildă că «pe lumea asta oricine vrea să mănânce, și nu-i nimic de făcut și pace». Nu este de mirare deci că, deja de la primul roman tradus la noi, Din cer au căzut trei mere, succesul ei a fost imediat și total. A devenit astăzi una dintre cele mai iubite autoare traduse la noi.

În Oameni care vor fi mereu cu mine, o veți recunoaște deplin: cu universul de detalii din «cetatea» ei, Berd, cu destinele din Podișul Armeniei care se intersectează fără să poată fi controlate, cu istoria crudă și cu ideea cărții, spusă de o fetiță: «Ceva nu e bine pe lumea asta, știu eu». Și totuși, epilogul conține un mesaj salvator, transmis de o străbunică: «O să-nțelegi mai târziu. Acum doar ține minte: Iubirea e ceea ce face ca viața să merite trăită». Nimic sentimental aici, doar o învățătură ca oricare alta. O carte splendidă!“ — IOANA PÂRVULESCU

Despre Narine Abgarian

NARINE ABGARIAN s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia, într-o familie de intelectuali, bunicul patern fiind supravieţuitor al genocidului armean. A absolvit Universitatea Lingvistică de Stat V. Briusov din Erevan, din 1993 mutându-se la Moscova. S-a remarcat cu un blog pe care l-a ţinut mai mulţi ani. Textele sale despre o fetiţă numită Maniunea au suscitat un mare interes, iar în 2010 a publicat prima carte pentru copii dedicată acestui personaj, pentru care, în 2011, i s-a decernat Premiul Național Rukopis Goda (Manuscrisul Anului). Au urmat Maniunea pișet fantasticeski roman (Maniunea scrie un roman fantastic, 2011) și Maniunea, iubilei Ba i procie trevolnenia (Maniunea, aniversarea lui Ba și alte peripeții, 2012). Pornind de la trilogia ei, s-a realizat un serial TV de zece episoade. Culegerea de povestiri Semion Andreici. Letopis v karakuliah (Semion Andreici. Letopiseţ în mâzgălituri, 2012) a fost desemnată cea mai bună carte pentru copii a deceniului în Rusia și i s-a decernat Premiul BABY-NOS în 2013. Romanele pentru copii Bunicul de ciocolată (Șokoladnîi dedușka, 2014; Humanitas Junior, 2024) și Bunicul de ciocolată. Secretul vechiului cufăr (Șokoladnîi dedușka: Taina starogo sunduka, 2018; Humanitas Junior, 2025), s-au bucurat de asemenea de mare succes. Volumele de povestiri și romanele sale au impus-o drept una dintre cele mai importante voci ale literaturii ruse actuale; dintre acestea, amintim: Ponaehavșaia (Imigranta, 2011), Oameni care vor fi mereu cu mine (Liudi, kotorîe vsegda so mnoi, 2014; Humanitas Fiction, 2025), Zulali (2016), ecranizare în 2021, Liudi nașego dvora (Oameni din curtea noastră, 2016), Viața e mai dreaptă decât moartea (Dalșe jit, 2018; Humanitas Fiction, 2024). A cunoscut succesul internaţional odată cu traducerea în peste 30 de limbi a bestsellerului Din cer au căzut trei mere (S neba upali tri iabloka, 2015; Humanitas Fiction, 2021), distins, în 2016, cu Premiul Iasnaia Poliana. În 2020 a publicat Simon (Humanitas Fiction, 2023), roman câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor, devenit, de asemenea, bestseller, iar în 2022, volumul de povestiri Molceanie țveta (Tăcerea culorii). În 2015, Narinei Abgarian i s-a acordat Premiul Literar Aleksandr Grin pentru contribuţia excepţională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020 The Guardian a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni. În 2022 s-a mutat din Rusia în Armenia natală, iar în prezent trăiește în Germania.

 

Fotografia autoarei © Anna Danilova

Recenzii

„Narine Abgarian reînvie micile bucurii ale vieții de zi cu zi − mâncărurile care alină, miresmele naturii și ale caselor, toate acele nimicuri prețioase care ne dau putere atunci când violența nimicește ceea ce iubim. Un roman de o sensibilitate copleșitoare, în care tandrețea devine o formă de rezistență.“ — unlivredansmavalise.com

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Oameni care vor fi mereu cu mine
  • An apariție: 2025
  • Ediție: I
  • Pagini: 288
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-696-7
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Narine Abgarian
  • Traducere: Luana Schidu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Long Island de Colm Tóibín

12 noiembrie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fapte glorioase de Ferdia Lennon

5 noiembrie 2025, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Să furi noaptea de Romana Petri

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact