Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Anthony Burgess, Ochii doamnei mele

O poveste despre viaţa amoroasă a lui Shakespeare

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Faimosul autor al Portocalei mecanice iluminează în acest roman somptuos, impregnat de spiritul elisabetan, firele nevăzute dintre viața și operele lui Shakespeare. De la ipostaza adolescentului obsedat de cuvintele rare sau inventate, la cea a poetului și dramaturgului în plină forță creatoare, romanul urmează itinerariul iubirilor lui Shakespeare, povestea lui de seducător și sedus reflectată în Sonete și în piesele de teatru.

În acest roman ambițios, scris pentru a marca împlinirea a patru secole de la nașterea Marelui Will, Anthony Burgess combină reconstituirea istorică și erudiția lingvistică cu umorul debordant, naratorul omniscient care relatează parcursul lui WS fiind un lector britanic de literatură engleză detașat în Orient, cu înclinații bahice, frustrat de ignoranța și de lipsa de apetit intelectual a studenților săi.Cariera protagonistului WS este spectaculoasă – mănușarul provincial ajunge actor, apoi dramaturg și, într-un târziu, acționar al unei trupe de teatru londoneze, dar nu mai puțin spectaculoase sunt turbulențele politice din epoca elisabetană și intrigile de la Curte. WS preferă însă postura de observator imparțial al istoriei, refuzând să se implice în jocurile periculoase ce duc la căderea multor figuri de seamă ale vremii. Prietenia care-l leagă de tânărul și răsfățatul conte de Southampton și iubirea pentru misterioasa amantă exotică evocată în sonetele dedicate Doamnei Brune îi vor modela opera și îi vor hotărî destinul.

  Simona Vasilache, „Mănuşarul şi păpuşarul“ (România literară, aprilie 2015)

Despre Anthony Burgess

Personalitatea complexă a scriitorului britanic ANTHONY BURGESS (25 februarie 1917-22 noiembrie 1993) continuă să incite și să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător și critic, viața și arta sa țin amândouă de paradox. Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University și a intrat în armată în 1940. După demobilizare, a predat mai mulți ani, mai întâi în Anglia și apoi în Malaysia și Brunei. Și-a dedicat viața scrisului în urma unei erori medicale: în 1959, a fost diagnosticat cu un cancer la creier și i s-a mai dat doar un an de trăit. Vrând să lase în urmă ceva avere, a scris repede patru romane care au avut succes: The Doctor is Sick (1960), The Right to an Answer (1960), One Hand Clapping (1961) și Devil of a State (1961). Diagnosticul s-a dovedit greșit, iar Burgess a rămas consacrat ca scriitor. Printre romanele sale se numără: trilogia The Long Day Wanes, alcătuită din Time for a Tiger (1956), The Enemy in the Blanket (1958) și Beds in the East (1959); The Wanting Seed (1962); Inside Mr. Enderby (1963, semnat cu pseudonimul Joseph Kell); Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (Nothing Like the Sun: A Story of Shake­speare’s Love Life, 1964; Humanitas Fiction, 2015); Enderby Outside (1968); Napoleon Symphony (1974); The Clockwork Testament, or Enderby’s End (1974); Omul din Nazaret (Man of Nazareth, 1979; Humanitas Fiction, 2018); Earthly Powers (1980); Enderby’s Dark Lady, or No End of Enderby (1984); The Piano Players (1986); Moartea la Deptford (A Dead Man in Deptford, 1993; Humanitas Fiction, 2015). Fără să fie și romanul pe care să-l considere capodopera sa, Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1962, 2012; Humanitas Fiction, 2014, 2021) a devenit o carte-cult, despre violența dusă la paroxism, consecințele reprimării tuturor instinctelor agresive și anularea posibilității de a alege. Pe lângă cele peste 30 de romane, Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii și un libret de operă.

Recenzii

„O tentativă formidabil de ingenioasă, năucitoare la nivel verbal, de a pătrunde în tainițele vieții lăuntrice a lui Shakespeare. Burgess inventează, în chip strălucit, o istorie intimă a dorințelor sexuale și a trădărilor sale." (Stephen GREENBLATT)

„Un roman de o mare inteligență, construit riguros, amintind de Doctor Faustus al lui Thomas Mann. Un veritabil tur de forță." (D.J. ENRIGHT, New Statesman)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ochii doamnei mele
  • Subtitlu: O poveste despre viaţa amoroasă a lui Shakespeare
  • An apariție: 2015
  • Ediție: I
  • Pagini: 292
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-885-3
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Anthony Burgess
  • Traducere: George Volceanov

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact