Închide Close

Editura Humanitas Fiction

T.S. Eliot, Opere poetice

1909-1962

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor T.S. Eliot

„T.S. Eliot e cel care a contribuit, în cele din urmă, la slăbirea influenţei «moderniştilor» asupra culturii engleze: nu numai că a afirmat rolul public şi «utilitatea socială» ale scriitorului într-o manieră aproape asemănătoare cu cea a secolului al XIX-lea, dar a susţinut de asemenea că principiile derivate din credinţele sale religioase erau mai durabile decât cele literare şi critice. El a contribuit prin poezia lui «dificilă» la ideea creării unei mişcări moderne, apoi a asistat la îngroparea ei. Acesta este talentul său extraordinar: alegerile şi obsesiile sale intime au devenit emblematice pentru întreaga tradiţie a secolului XX, determinând într-un anumit sens felul nostru de a înţelege.“ — PETER ACKROYD

 

„Respect, şi pe cale de consecință accept implicit aserțiunea lui T.S. Eliot potrivit căreia «poezia este ea însăşi, şi nu e altceva». Dar el credea şi că poezia nu există izolată de alte forme ale activității umane: deşi poe-mul se naşte din lupta creativă însingurată a poetului, el exprimă totodată spaimele şi aspirațiile epocii, deşi într-o modalitate mult mai profundă decât cea indicată de chemările imature la «relevanță pentru contemporaneitate». Găsesc pe de-a-ntregul admirabilă convingerea lui Eliot că poetul, oricât ar fi de erudit şi dedicat meseriei sale, este dator să participe la un şir cât mai larg de activități care-l caracterizează pe omul civilizat: că trebuie să-l citească pe Dante şi să frecventeze sălile de concert, că trebuie să fie interesat de filozofie, religie, sociologie şi politică, de balet şi educație.“ — BERNARD BERGONZI

 

„T.S. Eliot a fost un vizionar, dar a fost şi cât se poate de realist. Poemele lui păstrează aura misterului care e însăşi esenţa poeziei, dar, cu toate că uneori recurge la retorică, poezia sa e o poezie întru totul neretorică. Credinţele lui, chiar şi atunci când susţine lucruri pe care mulţi oameni le-ar considera incredibile, îşi au întotdeauna rădăcinile în raţiune. Eliot se deosebeşte în mod radical de marii retoricieni contemporani lui. Nu poate fi discutat fără a fi tratat drept un caz aparte. Felul eminamente intelectual în care îşi defineşte locul în istoria timpului său şi în relaţia cu trecutul, combinat cu conştientizarea faptului că intelectul şi imaginaţia poetică, poezia şi critica, deşi capabile să colaboreze între ele, sunt sfere diferite ale activităţii mentale l-au făcut să fie poetul care a înţeles cel mai bine problemele scrierii poeziei în limba engleză şi cel la care rezolvarea acelor probleme s-a soldat cu crearea unui corp unic de poezie şi critică.“ — STEPHEN SPENDER

 

Traduceri de Şerban Foarţă, Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu şi Şerban Foarţă & Adriana-Carmen Racoviţă Prefaţă de Ştefan Stoenescu Cronologie de Ioana Zirra Note de Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu şi Ştefan Stoenescu

 

 > Rodica Grigore, „Poezia lui T. S. Eliot. Detaşare şi ambiguitate“ (Ziarul de duminică, februarie 2012)

 > Rodica Grigore, „T.S. Eliot. Tărâmul poeziei“ (Observator cultural, ianuarie 2012)

Secvenţe de la lansarea volumului (19 ianuarie 2012); au participat Mircea Cărtărescu, Dinu Flămând, Denisa Comănescu, Tom Wilson, Constantin Lupescu şi violonistul Alexandru Tomescu.

Volum publicat cu sprijinul acordat de BRD – Groupe Société Générale

Despre T.S. Eliot

Poet, dramaturg şi critic, THOMAS STEARNS ELIOT (1888-1965) s-a născut în S.U.A., la St. Louis, Missouri. S-a stabilit în Anglia în 1915, iar primul său volum de poezie a apărut în 1917. În 1925, a devenit codirector al Editurii Faber and Gwyer, actuala Faber and Faber, care continuă să-i publice opera. În anii '30 a compus celebrele poeme despre pisici, semnându-le „Moş Oposum“, poreclă dată autorului de către Ezra Pound. În 1939, aceste poeme au fost publicate sub titlul Cartea lui Moş Oposum despre Pisicile Poznaşe (Old Possum's Book of Practical Cats), cu desenele lui T.S. Eliot pe copertă. De-atunci volumul a cunoscut mai multe reeditări, cu ilustraţii de Nicolas Bentley şi Edward Gorey. În 1981, poemele lui T.S. Eliot i-au inspirat lui Andrew Lloyd Webber musicalul Cats, cel mai longeviv spectacol de acest gen din istorie. T.S. Eliot a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1948.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Opere poetice
  • Subtitlu: 1909-1962
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 432
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-443-5
  • Colecție: Seria de autor T.S. Eliot
  • Domeniu: literatură
  • Autor: T.S. Eliot
  • Editor: Denisa Comanescu
  • Prefaţă: Ștefan Stoenescu
  • Traducere: Mircea Ivănescu, Şerban Foarţă

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact