Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Eric-Emmanuel Schmitt, Otrava iubirii

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt

Traducere de Liliana Donose Samuelsson

 

Prietene bune, Julia, Colombe, Raphaëlle și Anouchka sunt la vârsta întrebărilor pe care nu îndrăznesc să le rostească, așa că își consemnează în jurnalele personale cele mai ascunse gânduri. Aflăm astfel că în jurul lor dragostea, un sentiment care le este încă străin, modelează destine, unește și destramă familii, pune în primejdie și salvează vieți, ca într-o inegalabilă dramă shakespeariană. Nevoia de iubire se va insinua treptat în fiecare gest și gând al celor patru adolescente, ca nevoia de un drog ce aduce extazul și ale cărui consecințe sunt periculoase. Când povestea lui Romeo și a Julietei, pe care liceenii o vor pune în scenă, își va arunca umbra nefastă asupra realității, se va dovedi dragostea atât de puternică, încât să vindece rănile pe care tot ea le-a provocat?

 

„Modelele de ieri nu sunt neapărat și cele de azi, în schimb pasiunea se dezlănțuie cu aceeași violență și mânie. În acest sens, Romeo și Julieta sunt și rămân arhetipurile pasiunii eterne.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)

 

Despre Eric-Emmanuel Schmitt

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri, iar în 2019, Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. În 2021 apare primul roman, Paradisuri pierdute, din ciclul Străbătând secolele, iar în 2022, următoarele două, Poarta cerului și Soare întunecat. În 2023 publică Provcarea Ierusalimului, un jurnal de călătorie în Țara Sfântă, cu postfața semnată de Papa Francisc. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.

Recenzii

„În acest moment, când elogiile aduse iubirii eterne se înmulțesc în aceeași măsură ca site-urile de întâlniri online, scriitorul și filozoful Eric-Emmanuel Schmitt explorează meandrele sentimentelor pe terenul realității.“ (Lire)

„Așa cum Elixirul dragostei reinventa mitul lui Tristan și al Isoldei, Otrava iubirii gravitează în jurul îndrăgostiților Romeo și Julieta.“ (Sud Ouest)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Otrava iubirii
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 144
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-027-6
  • Colecție: Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
  • Traducere: Liliana Donose Samuelsson

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

7 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Iasbel Allende, Numele mi-l știe vântul

28 februarie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Numărul 2 de David Foenkinos

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact