Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Mario Vargas Llosa, Rătăcirile fetei nesăbuite

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor Mario Vargas Llosa

Traducere de Gabriela Ionescu

În vara anului 1950, Ricardo Somocurcio trece de la pantaloni scurți la pantaloni lungi. Petrecerile se țin lanț în cartierul Miraflores din Lima, iar viața este trăită în ritm de mambo. Până când Ricardo se îndrăgostește de Lily. Pentru totdeauna. O pierde și o regăsește, mereu sub un alt nume, în scenarii variate: Lima burgheză, apoi Parisul revoluționar al anilor ’60, Londra hippy din ’70, Japonia modernă. El este „băiatul bun“, care visează să trăiască la Paris și crede că întâlnirile lor țin de destin. Ea este „fata rea“, o aventurieră calculată, care crede că întâlnirile lor țin doar de hazard.Un roman despre bucuria și caznele unei iubiri clandestine urmărite de-a lungul a patru decenii, pe trei continente. Dar și o cronică a lumii postbelice care, asemenea fetei nesăbuite, a avut nevoie de mult timp pentru a-și recăpăta inocența și pentru a învăța să iubească.

Despre Mario Vargas Llosa

MARIO VARGAS LLOSA (1936–2025) s-a născut la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat Premiul Nobel pentru literatură, iar în 2023 a fost primit în Academia Franceză, ocupând cel de-al optsprezecelea fotoliu și devenind astfel primul membru al așa-numiților Immortels fără ca vreuna dintre cărțile sale să fi fost scrisă în limba franceză.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege (2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului (2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului (2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii (2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016, 2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2016, 2020), Mătuşa Julia şi condeierul (2017, 2021), Lituma în Anzi (2017), Oraşul şi câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieţii şi alte povestiri (2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Povestaşul (2020), Paradisul de după colţ (2021), Vremuri grele (2021), Conversație la Catedrala (2021), Visul celtului (2021), Două singurătăți. Despre roman în America Latină: Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel García Márquez (2022), Jumătate de secol cu Borges (2022), Vânturile (2023), Războiul sfârșitului lumii (2023), Caietele lui don Rigoberto (2023), Mario Vargas Llosa, Rubén Gallo, Conversație la Princeton (2023), Scrisori către un tânăr romancier (2024), Orgia perpetuă. Flaubert și Madame Bovary (2024), Eroul discret (2024), Sărbătoarea Țapului (2025), Focul imaginației I (2025).

 

Fotografiua autorului © Fiorella Battistini

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Rătăcirile fetei nesăbuite
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 344
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-120-4
  • Colecție: Seria de autor Mario Vargas Llosa
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Mario Vargas Llosa
  • Traducere: Gabriela Ionescu

Noi apariții

Author Spotlight

Sorj Chalandon

pagina autorului

Scriitor francez distins cu Prix Médicis și Marele Premiu al Academiei Franceze, SORJ CHALANDON s-a născut la 16 mai 1952 în Tunis. Din 1973 până în 2007 a fost reporter, apoi redactor-şef adjunct la Libération, iar din 2009 este redactor la Le Canard enchaîné. A realizat reportaje despre Liban, Iran, Irak, Somalia şi Afganistan, experienţă pe care a folosit-o din plin în scrierile sale literare.

Evenimente

18 martie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Stop-cadru de Maja Lunde

24 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Refugiul meu, furtuna mea de Arundhati Roy

11 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Seară italiană – Abel de Alessandro Baricco

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact