Răul ascuns

Giuseppe Berto, Răul ascuns

Răul ascuns este cel mai cunoscut roman al scriitorului italian Giuseppe Berto. Imediat după publicare, a beneficiat de o călduroasă primire atât din partea publicului, italian şi străin, cât şi a criticii, fiind distins cu două dintre cele mai prestigioase premii literare italiene: Viareggio şi Campiello. Răul ascuns a fost ecranizat în 1990 de regizorul Mario Monicelli.

Răul ascuns reconstituie cu luciditate şi umor cura psihanalitică menită să-l vindece pe autorul-protagonist de depresie. Totodată însă, Giuseppe Berto ne propune o originală şi răscolitoare radiografie a suferinţei ca atare, precum şi o pasionantă readucere la viaţă a Italiei din secolul de curând încheiat, cu neîmplinirile şi frustrările societăţii ei în tranziţie.

„Răul ascuns este şi nu este un roman. Ca roman este povestea unui semiintelectual de provincie care vine la Roma visând să scrie o capodoperă şi care sfârşeşte trăind la marginea lumii cinematografului, printre cafenelele din Via Veneto şi cele din Piazza del Popolo, plin de invidie faţă de cei care au noroc. Moartea tatălui şi nişte incredibile greşeli medicale îl duc la nevroză. Cu toate astea, se însoară, are o fată, continuă de bine, de rău să lucreze scriind scenarii cinematografice, pierdut şi ridicol şi tot mai bolnav. În cele din urmă recurge la un psihanalist care scoate la lumină adevărata cauză a nevrozei: cenzura prea drastică a unui Supraeu rigid şi pletoric. Tratându-se cu asiduitate reuşeşte să se vindece, dar odată vindecat descoperă că nevasta îl trădează de ani buni. E o lovitură înspăimântătoare care riscă să-l dea peste cap. Totuşi durerea rămâne durere fără să se transforme în angoasă. Este dovada vindecării lui de nevroză. Însă nu reuşeşte să accepte răul care i s-a făcut, aşa că se retrage într-un loc solitar ca un anahoret, refuzând societatea şi familia, gândindu-se tot mai mult la tatăl său şi până la urmă identificându-se cu el în acceptarea morţii." (Giuseppe BERTO)

Cristina Stancu, „Giuseppe Berto şi Cesare de Michelis: întâlnirea dintre pagini“ (Bookblog.ro, octombrie 2014)

Despre Giuseppe Berto

GIUSEPPE BERTO s-a născut în 1914 la Mogliano, în regiunea Veneto din nord-estul Italiei, în familia unui comandant de carabinieri şi a unei negustorese de pălării şi umbrele. Tatăl său, personaj autoritar, l-a trimis să înveţe la un colegiu catolic, apoi la Liceul de Stat din Treviso. Îşi încheie studiile la Facultatea de Litere a Universităţii din Padova fără a-şi lua licenţa. Se înrolează în armată şi participă la războiul din Abisinia, unde este decorat. Reîntors în Italia, îşi ia examenul de licenţă şi predă la o şcoală din Treviso. În 1942 se înrolează voluntar în miliţiile mussoliniene şi pleacă să lupte în nordul Africii. Este făcut prizonier şi ajunge într-un lagăr din SUA. Revenit în Italia după război, renunţă la învăţământ şi se dedică scrisului, publicând câteva romane, printre care: Il ciello e rosso (1948, distins cu Premiul Strega) şi Il brigante (1951). În 1955 publică Guerra in camicia nera, jurnal al campaniei din Africa scris fără concesii la adresa orientării politice dominante. După succesul cu Răul ascuns (Il male oscuro, 1964), urmează alte volume, între care: La fantarca (1965), La cosa buffa (1966), Anonimo veneziano (1970, a cărui ecranizare poartă semnătura lui Enrico Maria Salerno), Modesta proposta per parvenire (1971), L'uomo e la sua morte (1973), precum şi volumul de povestiri È forse amore (1975).

Recenzii

„Drama lui Berto, şi deci miezul poeticii sale – cum spune –, e esenţială: viaţa este o încercare disperată de a combate «răul universal», cum îl numea el, o încercare disperată fiindcă e sortită eşecului, dar în acelaşi timp necesară. Omul nu e niciodată învingător, acţiunea lui e compromisă de însăşi natura sa, şi totuşi trebuie să se opună în continuare, e tot ce are mai bun de făcut." (Cesare de Michelis, Corriere della sera)

Alte Detalii