Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Ludmila Ulițkaia, Scara lui Iakov

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Bestseller Gaudeamus 2018

 

Traducere de Gabriela Russo

 

Un roman-parabolă, o carte despre dragoste și conștiință, o cronică de familie cu accente autobiografice traversând un secol de istorie tumultuoasă, în care vocea care se impune aparține unei femei. În 2016, Scara lui Iakov a câștigat, în cadrul Premiilor Bolșaia Kniga, Locul al treilea și Premiul cititorilor. Este tradus în peste douăzeci de țări.

 

Nora, tânără scenografă și mamă singură, găsește la moartea bunicii ei un cufăr vechi, de care uită ani întregi. În 2011, când îl deschide, descoperă scrisorile și jurnalele bunicului său, Iakov Osețki, care fusese deportat în Siberia. Citindu-le, simte o mare afinitate cu bunicul pe care l-a întâlnit o singură dată, iar destinul acestuia o face să-și pună întrebări despre propria viață, și mai cu seamă una: până la ce punct traiectoria ființei poate fi determinată de genele sale? Scara lui Iakov este povestea a patru generații ce se desfășoară într-o alternanță continuă a planurilor, un caleidoscop de iubiri, trădări, idealuri, culpe, suferință, artă și întrebări fără răspuns, în care istoria este omniprezentă, mereu personaj principal.

Despre Ludmila Ulițkaia

LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2019), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006; Humanitas Fiction, 2020). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumele de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013) și Oamenii țarului nostru (2005; Humanitas Fiction, 2023), distins cu Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) în 2005, precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas, 2008, Humanitas Fiction, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Imago / Cortul verde (Humanitas Fiction, 2016), în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), iar în 2020, A fost doar ciumă (Humanitas Fiction, 2021). Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur, în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și în 2020, Premiul Siegfried Lenz, în 2022 Premiul Formentor, iar în 2023 Premiul pentru Pace Eric Maria Remarque. Din martie 2022, scriitoarea locuiește la Berlin.

Recenzii

„Din trecutul său de cercetătoare în domeniul geneticii, Ludmilei Ulițkaia i-a rămas pasiunea pentru investigație, metodă pe care o aplică astăzi psihologiei umane. Pentru autoarea rusă, literatura este antidotul pentru opresiune.“ – Télérama

 

Scara lui Iakov este un roman despre «știința vieții», ca să folosim cuvintele unuia dintre personaje; dar, mai mult decât atât, este un ro¬man despre fericirea de a trăi viața, oricum ar fi ea, despre modurile și posibilitățile de a o accepta, oricât de complicată ar deveni.“ – Vedomosti

 

„Ludmila Ulițkaia este cea mai cunoscută și mai impresionantă scriitoare rusă a timpurilor noastre. Oricine îi citește cărțile înțelege ceva mai bine această Rusie care ne pare atât de străină și de amenințătoare.“ – Frankfurter Allgemeine Zeitung

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Scara lui Iakov
  • An apariție: 2022
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 584
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-122-1
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Ludmila Ulițkaia
  • Traducere: Gabriela Russo

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact