Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Yukio Mishima, Sete de iubire

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Romanul Sete de iubire a fost ecranizat în 1967, în regia lui Koreyoshi Kurahara, cu Ruriko Asaoka în rolul principal.

Sub masca imperturbabilă a chipului delicat, Etsuko este un personaj tragic, fascinant. Se avântă orbeşte spre Saburō, fără să-i pese că nesocoteşte tabuul social (ea e o văduvă de familie bună, el – un grădinar de la ţară), tabuul vârstei (Saburō e mai tânăr decât ea), tabuul specific japonez al exhibării sentimentelor (Etsuko face gesturi necugetate, care o trădează). Asemenea Medeei, ea distruge totul pentru o iubire care nu îi poate aduce decât suferinţă şi dezonoare. Admirabil în redarea senzaţiilor şi intens în construirea suspansului psihologic, romanul este un triumf al erotismului, spaimei şi compasiunii.

Despre Yukio Mishima

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tokyo într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tokyo, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010, 2022), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011, 2022) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012, 2022). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Recenzii

„Deşi e un roman de tinereţe, Sete de iubire se dovedeşte una dintre cele mai bune cărţi ale lui Mishima.“ (Donald Keene)

„Pasiunea lui Etsuko pentru Saburō nu poate fi pusă la îndoială. Deşi luptă să rămână lucidă, tânăra are ca scop să experimenteze puterea propriei sexualităţi. Când suferinţa lui Etsuko se transformă în furie, ni se semnalează faptul că societatea este insensibilă la nevoile ei individuale şi nu permite pasiunilor omeneşti, pe cât de distructive, pe atât de creative, să se manifeste. Ca şi în alte romane ale sale, Mishima meditează asupra libertăţii necondiţionate; prin dispariţia lui Saburō Etsuko pare eliberată de propria pasiune şi de banalitatea vieţii ei de dinainte.“ (David W. Atkinson)

„Mishima este unul dintre cei mai originali scriitori ai vremurilor noastre.“ (New York Times)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Sete de iubire
  • An apariție: 2013
  • Pagini: 232
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-616-3
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Yukio Mishima
  • Traducere: Iuliana Oprina

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact