Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Alain de Botton, Sex, shopping și un roman

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – PDF

 

Sex, shopping și un roman este o poveste modernă despre dragostea din zilele noastre, scrisă în inconfundabilul şi seducatorul stil al lui Alain de Botton.

 

Alice lucrează în publicitate, Eric – în domeniul bancar. În casa ei domneşte stilul vintage, iar în apartmentul lui – minimalismul monocrom. Ea are complexe, el este dezinvolt. Amândoi sunt însă tineri şi atraşi unul de altul, aşa că toate diferenţele dintre ei sunt argumente ale îndrăgostirii – un proces pe care scriitorul îl analizează stendhalian, îmbogăţindu-şi naraţiunea cu toate nuanţele unui eseu erudit, dar amuzant. Între cosmopolita Londră contemporană şi paradisul insulelor tropicale, povestea de dragoste a lui Alice şi Eric parcurge toate etapele imaginabile. La finalul ei, după ce binomul celor doi îndrăgostiţi tinde, pentru o scurtă vreme, spre un triunghi amoros, cititorul va trebui să tranşeze, alături de protagonişti, eterna dilemă a cuplului –„extremele se atrag“, sau „cin’ se-aseamănă se-adună“?

Despre Alain de Botton

ALAIN DE BOTTON s-a născut în anul 1969, la Zürich. În 1977, familia lui se stabileşte în Marea Britanie, unde scriitorul şi-a făcut studiile şi trăieşte în prezent. A urmat cursuri de istorie la Cambridge, luându-şi masteratul în 1991, după care a obţinut un masterat în filozofie la King’s College, University of London, în 1992. Este fondatorul şcolii londoneze The School of Life (2008), care promovează o nouă viziune asupra educaţiei, şi al organizaţiei Living Architecture (2009). Până acum, i-au apărut 14 cărţi de factură eseistică, dezbătând într-o manieră neconvenţională teme fundamentale precum dragostea, religia, frumosul etc. Eseuri de îndrăgostit (Essays in Love, 1993; Humanitas, 2003; Humanitas Fiction, 2013), prima lui carte, l-a consacrat rapid pe scriitorul de numai 23 de ani, devenind bestseller internaţional. Alain de Botton publică în ritm constant lucrări de mare succes, care sunt traduse în 30 de ţări: Sex, shopping şi un roman (The Romantic Movement. Sex, Shopping, and the Novel, 1994), Kiss & Tell (1995), How Proust Can Change Your Life (1997), The Consolation of Philosophy (2000), The Art of Travel (2002), Status Anxiety (2004), The Architecture of Happiness (2006), The Pleasures and Sorrows of Work (2009), A Week at the Airport (2009), Religion for Atheists (2011), How to Think More About Sex (2012), Art as Therapy (2013) şi Ştirile. Manualul utilizatorului (The News: A User’s Manual, 2014; Humanitas, 2015). In 2016 ii apare romanul Ce se intampla in iubire (The Course of Love; Humanitas Fiction, 2017). Alain de Botton a fost ales în 2011 Fellow of the Royal Society of Literature. | alaindebotton.com

Fotografia autorului © Vincent Starr

Recenzii

„Numai un romancier de mare talent poate transforma întâmplările şi rutina dintr-o poveste de dragoste obişnuită într-un studiu rafinat despre iubire în lumea contemporană. Asta a făcut Alain de Botton.“ (The Times)

„Alain de Botton este un scriitor minunat, iar dacă sunteţi fascinaţi de singurătatea în doi şi de ceea ce se întâmplă în mintea personajelor unui cuplu, romanele lui sunt o încântare.“ (Evening Standard)

„Cărţile lui sunt nişte hibrizi originali, în care se îmbină romanul şi reveria filozofică.“ (The Observer)

„Cititorii lui Alain de Botton îşi vor aminti de Donald Barthelme şi de Julian Barnes, de filmele lui Woody Allen şi ale lui Eric Rohmer.“ (The New York Times Book Review)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Sex, shopping și un roman
  • An apariție: 2016
  • Format: PDF
  • ISBN: 978-606-779-033-7-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Alain de Botton
  • Traducere: Oana Cristescu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact