Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Sirena și alte povestiri

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Socotit autor al unei singure opere, romanul Ghepardul, Giuseppe Tomasi di Lampedusa era un scriitor născut, nu făcut. Stau mărturie fragmentele de amintiri din copilărie și cele trei povestiri publicate în acest volum, scrise în ultimii săi ani de viață, dintre care Sirena a ajuns, în timp, să fie considerată aproape unanim, la rândul ei, o capodoperă.

Pentru cititorul de azi, volumul de față al scriitorului care a dat, poate, cel mai frumos roman al literaturii italiene este dovada că acesta nu s-a ivit din neant, ci dintr-un extraordinar talent manifestat până în ultima clipă.

„Mulţi scriitori au considerat opera lui Tomasi di Lampedusa un moment important în formarea lor. Au subliniat cum, pornind de la Proust, el a pus pe primul plan viziunea subiectivă în defavoarea adevărului. Lampedusa, fără scrupule, cu plăcere şi bucurie, transformă istoria într-o poveste personală. În acest context, Amintirile din copilărie, ca laborator al amintirilor, reprezintă o etapă fundamentală. Viaţa poate fi fericită în manieră responsabilă, chiar dacă este melancolică. Amintirile, cu caracterul lor de însemnări, sugerează recuperarea istoriei prin scoaterea la suprafaţă a unor semne indelebile.“ (Gioacchino Lanza TOMASI)

Ilustrația copertei: Giovanni Segantini, Sirenă

Despre Giuseppe Tomasi di Lampedusa

Despre GIUSEPPE TOMASI, duce de Palma și principe de LAMPEDUSA, născut în 1896 la Palermo, fiul său adoptiv, Gioacchino Lanza Tomasi, mărturisea că era un „om al tainelor“. Că a fost și a rămas așa se poate vedea din faptul că nici azi, la aproape șase decenii de la moartea sa, biografii nu cunosc din viața aristocratului sicilian decât foarte puține lucruri. În timpul Primului Război Mondial a luptat ca ofițer de artilerie în armata italiană, a fost luat prizonier, a evadat și s­a întors din Ungaria în Italia pe jos. S-­a căsătorit în 1932 cu baroneasa Alessandra Wolff Stomersee. Nesuportând guvernarea lui Mussolini, a trăit lungi perioade în străinătate, iar după război a revenit la Palermo. În 1955 a început să scrie Ghepardul, al cărui plan îl avea în minte de mulți ani. A murit la Roma în 1957, înainte de publicarea romanului (Il Gattopardo, Feltrinelli, 1958; trad. rom. Humanitas Fiction, 2011), considerat unul dintre cele mai importante din literatura italiană. Printre scrierile sale postume se numără Sirena şi alte povestiri (I Racconti, 1961; Humanitas Fiction, 2016), Lezioni su Stendhal (1977), In vito alle Lettere francesi del Cinquecento (1979), Letteratura inglese, 2 vol. (1990–1991), Călător prin Europa. Epistolar 1925–1930 (Viaggio in Europa. Epistolario 1925–1930, 2006; Humanitas, 2016).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Sirena și alte povestiri
  • An apariție: 2016
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-606-779-066-5-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Giuseppe Tomasi di Lampedusa
  • Prefaţă: Gioacchino Lanza Tomasi
  • Traducere: Gabriela Lungu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact