EBOOK – EPUB / PDF
Două povești se întâlnesc în Un apartament la Paris: una din La Belle Epoque, alta din lumea contemporană. Pornind de la fapte istorice, una urmărește spectaculosul jurnal al lui Marthe de Florian, celebră demimondenă a Parisului de la sfârșitul veacului al XIX-lea, cealaltă, viața unei experte în mobilă europeană de la casa de licitații Sotheby’s, April Vogt. Pe măsură ce April, ajutată de un seducător avocat parizian, descoperă secretele vieții tumultuoase a lui Marthe, o întreagă epocă, strălucitoare și frământată, se conturează aducând în prim-plan figurile unor personaje cunoscute, precum pictorul Giovanni Boldini sau Robert de Montesquiou, dar și locuri sau cafenele din vechiul Paris: Maxim’s, Café Zephyr, Folies Bergères, Opera Garnier, Pigalle.
April Vogt, expertă în mobilă europeană, e trimisă de casa de licitații Sotheby’s să evalueze obiectele dintr-un apartament parizian care n-a fost deschis de șapte decenii. Odată ajunsă la Paris, în apartamentul plin de mobile spectaculoase, April va identifica un tablou al pictorului Giovanni Boldini care o înfățișează pe faimoasa proprietară – curtezana Marthe de Florian. Hotărâtă să afle mai multe despre frumoasa demimondenă, April găsește o serie de cărți de vizită ascunse în interiorul mobilelor și primește de la avocatul care se ocupă de moștenire scrisorile și jurnalul acesteia, descoperind astfel că viața lui Marthe de Florian fusese una fascinantă, petrecută printre poeți, artiști și oameni politici importanți. Pe măsură ce pune cap la cap firele poveștii existenței agitate a lui Marthe, April încearcă să-și facă ordine în propria viață.