Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Mo Yan, Un lup atârnă în cais, cu capul în jos

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Luminița Bălan

 

De la publicarea, la începutul anilor ’80, a primei sale proze până în prezent, Mo Yan a scris peste optzeci de povestiri și nuvele. Înzestrat cu o măiestrie aparte în mânuirea tehnicilor narative și a limbajului eliberat de tiparele convenționale, el construiește o proză inconfundabilă în care îmbină tradiția cu modernitatea, realul cu elementele fantastice, satira cu lirismul, critica socială cu absurdul.

 

Scrise într-un interval de treizeci de ani, între 1986 și 2006, cele șapte­sprezece povestiri reunite în volumul Un lup atârnă în cais, cu capul în jos se inspiră din episoade emblematice din istoria modernă a Chinei, cum ar fi Războiul de Eliberare Antijaponez și Revoluția Culturală, ce și-a pus definitoriu amprenta asupra operei lui Mo Yan, dar și din evenimente aparținând istoriei recente, în care politica nașterii unui singur copil generează adevărate drame și determină apariția unor strategii cu totul neobișnuite de supraviețuire. Povestirile cu accente critice la adre­sa societății chineze aduc în prim-plan o lume plină de personaje și întâmplări aflate la granița dintre real și fantastic, burlesc și tragic. Nu lipsesc nici cele în care realitatea dură este văzută prin ochii copiilor, iar aceștia ajung să cunoască dragostea, viața și moartea în urma unor experiențe zguduitoare. Iubirea i se dezvăluie uneori copilului inocent într-un mod frust, într-o lume dominată de prejudecăți, indiferență și cinism.

 

Despre Mo Yan

MO YAN („Nu vorbi“), pseudonimul scriitorului Guan Moye, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane. Născut în 1955 într-o familie de ţărani, a crescut în Gaomi, în provincia Shandong din nord-estul Chinei. La vârsta de doisprezece ani, în timpul Revoluţiei Culturale, a fost obligat să părăsească şcoala şi să lucreze mai întâi la câmp, apoi într-o fabrică de bumbac. În 1976 s-a alăturat Armatei Populare de Eliberare. Ca soldat, a început să studieze literatura şi să scrie, debutând în 1981, într-o revistă literară, cu povestirea Potopul din noaptea de primăvară. A absolvit, în 1986, Academia de Artă şi Literatură a Armatei, obţinând în anii '90 un masterat în literatură de la Universitatea Normală din Beijing. În 1997 a părăsit armata şi a devenit scriitor liber-profesionist. În 1985 îi apare prima nuvelă, Ridichea de cristal, care se bucură de mare succes. Mo Yan devine celebru în China şi în lume prin romanul publicat în 1987, Sorgul roşu (Humanitas Fiction, 2008, 2012). La notorietatea scriitorului contribuie cunoscutul film omonim din 1987 al lui Zhang Yimou, câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în 1988. Autor prolific, Mo Yan a publicat peste optzeci de povestiri şi zece romane, cele mai cunoscute fiind: Baladele usturoiului din Paradis (1988, revizuit în 2012; Humanitas Fiction, 2013), Ţara vinului (1992), Ţâţe mari şi şolduri late (1996), Meşteru-i din ce în ce mai amuzat (1999), Pedeapsa santalului (2001), Obosit de viaţă, obosit de moarte (2006; Humanitas Fiction, 2012) şi Broaşte (2009). Romanele şi povestirile sale au fost traduse în numeroase limbi, iar câteva au fost ecranizate. Mo Yan a primit multe premii internaţionale (Premiul Laure Bataillin, 2001; Premiul Nonino, 2005; Premiul pentru Cultură Asiatică Fukuoka, 2006; Premiul Newman pentru literatură chineză acordat de Oklahoma University, 2009; Premiul Manhae, 2011 etc.), culminând cu Premiul Nobel pentru literatură în 2012. | Discursul lui Mo Yan la decernarea Premiului Nobel (engleză)

Recenzii

„Scrierile lui Mo Yan transformă noroiul în aur și mizeria în epopee.“ – France Culture

„Socotit un William Faulkner chinez și un adept al realismului magic în tradiția lui Gabriel García Márquez, Mo Yan practică o proză care este un amestec extraordinar de fantastic, descriere lirică a Chinei rurale, tratament satiric al oficialilor de partid, umor negru, chiar și umor în tușe groase, și elemente de supranatural. Proza lui Mo Yan este de o luxurianță barocă.“ – The Washington Times

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Un lup atârnă în cais, cu capul în jos
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Pagini: 296
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978‑606‑779-488-5
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Mo Yan
  • Traducere: Luminiţa Bălan

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact