Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Fernando Pessoa, Vecin cu viața

Poezia ortonimă. 1911–1935

Din categoriile poezie

În colecția Seria de autor Fernando Pessoa

Antologie, traducere, prefaţă şi note de Dinu Flămând

„Îi prezentăm cititorului român aproape cinci sute de texte din producția lirică pe care Pessoa a plasat-o sub propriul său nume, scrise în portugheză, în franceză și în engleză, convinși fiind că este relieful cel mai proeminent al unui continent ascuns, de o diversitate care din nou va surprinde. Şi vom vedea că Pessoa continuă să se multiplice chiar și atunci când rămâne sub propriul său nume, complexitate ce se adaugă spectacolului de identități deja cunoscut prin demultiplicarea heteronimică. Căci dacă ne-am obișnuit să vedem în familia heteronimică a lui Pessoa o sursă abundentă și importantă de scrieri, cât pentru o adevărată generație literară transnațională, iar ea stabilește deja o performanță unică în istoria tuturor literaturilor, puțini bănuiesc existența diversității din care se alcătuiește Pessoa însuși, ca multiplu de sine. Acel «teatru în oameni» pe scena căruia evolua restul familiei alături de autorul lor, din imensa convingere a poetului că un creator trebuie să fie «plural ca universul», mai are un personaj complex ascuns chiar sub numele Pessoa. Iar acest personaj trăiește grav destabilizarea rezultată din propria sa multiplicare, fiindcă rezultă din ea neîmplinire și absență dramatică de identitate, în timp ce ele își continuă proliferarea alături de alte teme existențiale sau filozofice.“ (DINU FLĂMÂND)

Era un om care cunoștea diverse limbi și scria versuri. Își câștiga pâinea și vinul punând cuvintele pe locul cuvintelor; așa a scris versuri cum trebuie să fie scrise versurile, deci ca pentru prima dată. La început s-a numit Fernando, pessoa, persoană ca toți ceilalți. Dar într-o zi îi trecu prin cap să anunțe iminenta apariție a unui super Camões, unul mult mai mare decât primul; fiind însă limpede că el era o persoană discretă, obișnuind să treacă nebservat pe Strada Aurarilor înveșmântat într-un impermeabil de culoare deschisă, cu papion și cu o pălărie fără pană, nu a spus că acel super Camões era el însuși. De fapt, un super Camões nu e altceva decât un Camões mai mare, numai că el avea rezerve, fiindcă urma să devină Fernando Pessoa(s), adică persoane, fenomen nemaiîntâlnit în Portugalia până atunci. Evident, viața lui era făcută din zile, și știm că zilele sunt egale, dar ele nu se repetă, iată de ce nu trebuie să fim surprinși că într-o zi, când trecea prin fața unei oglinzi, Fernando a întrevăzut, pentru un moment, o altă persoană. [...] «Dați-mi ochelarii!» au fost ultimele și decisele sale cuvinte. Până acum nimeni nu a arătat vreun interes să știe pentru ce i-a vrut, cu riscul de a da impresia că ignoră sau disprețuiește ultima voință a muribunzilor, dar e destul de plauzibil să presupunem că intenția lui a fost de a se privi într-o oglindă ca să afle, în sfârșit, cine fusese el. Doar că Parcele nu i-au dat răgaz și nici nu se afla vreo oglindă în acea odaie. Acest Fernando Pessoa nu a ajuns să afle cu adevărat cine anume fusese, dar grație îndoielilor sale reușim să știm ceva mai mult despre ceea ce suntem noi.“ (JOSÉ SARAMAGO)

„Poezia lui Pessoa este analiza cea mai subtilă, mai dureroasă și mai tragică a omului din secolul XX, dar și cea mai lucidă, cea mai necruțătoare: un om turmentat, înclinat să fie nemulțumit de toate, dar care se ia pe sine drept țintă. Cu adevărul, dar și cu veninul său, cu abuzul său de paradox, cu capacitatea de a afirma ironic contrariul unei axiome la care el recurge cu egală ironie, scrie una dintre poeziile cele mai revoluționare din vremea noastră.“ (ANTONIO TABUCCHI)

 

Despre Fernando Pessoa

FERNANDO PESSOA este unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai secolului XX. De asemenea, eseist, prozator și dramaturg redutabil. Născut pe 13 iunie 1888 la Lisabona, își petrece copilăria în Africa de Sud, la Durban, unde tatăl său vitreg fusese numit consul al Portugaliei. Aici viitorul scriitor își începe studiile și învață engleza, una dintre limbile în care a scris ulterior. În 1905 se întoarce la Lisabona, pe care n-o va mai părăsi niciodată, și se înscrie la Curso Superior de Letras de la Universidade de Lisboa, abandonându-și studiile după un an și resemnându-se să-și câștige traiul ca modest traducător din engleză pentru diferite agenții comerciale. Frecventează cercurile literare avangardiste. Publică în mod regulat articole în revistele literare portugheze (Orpheu, Portugal Futurista, Contemporanea, Athena) și câteva plachete semnate cu numele propriu, în engleză și în portugheză: Antinous (1918), 35 Sonnets (1918), English Poems I-II și English Poems III (1921), O Banqueiro Anarquista (1922), Mensagem (1934). Ele reprezintă doar vârful aisbergului din cele peste 30 000 de texte rămase în manuscris după dispariția autorului. Cea mai mare parte a operei sale a fost semnată de diverși heteronimi, personalități cu biografii și activități distincte; astfel, Pessoa a proiectat un imens scenariu – drama em gente –, în care evoluau nu personaje literare, ci oameni vii. Cei mai cunoscuți heteronimi sunt Alberto Caeiro – poetul naturii și teoreticianul „păgânismului“–, Ricardo Reis – epicureicul –, Álvaro de Campos – modernistul – și Bernardo Soares, căruia Pessoa i-a atribuit Cartea neliniștirii, primul volum din prezenta serie de autor inițiată în 2009 de Editura Humanitas Fiction, urmat de Opera poetică, în 2011, Ultimatum și alte manifeste, în 2012, Cronica vieții care trece, în 2014, Quaresma, descifrator. Proză polițistă, în 2016, Vecin cu viața. Poezia ortonimă 1911–1935, în 2017, și Marinarul și alte ficțiuni, în 2022. Scriitorul moare la 30 noiembrie 1935, an în care, pentru istoricii și criticii literari, dar și pentru cititori, se naște „cazul Pessoa“. | Casa Fernando Pessoa, Lisabona

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Vecin cu viața
  • Subtitlu: Poezia ortonimă. 1911–1935
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Format: 15x22,5 cm
  • ISBN: 978-606-779-224-9
  • Colecție: Seria de autor Fernando Pessoa
  • Domeniu: poezie
  • Autor: Fernando Pessoa

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact