Visătoarea din Ostende

Eric-Emmanuel Schmitt, Visătoarea din Ostende

În fiecare dintre povestirile acestui volum, Eric-Emmanuel Schmitt dezvăluie cât de puternic este impactul imaginaţiei asupra existenţelor noastre. Cinci istorii emoţionante conduse magistral de un Prospero modern, care ne conving că visul este adevărata ţesătură din care sunt plăsmuite întâmplările de zi cu zi.

Pentru a-şi vindeca inima rănită, un scriitor se refugiază la Ostende, pe ţărmul anodin şi rece al Mării Nordului. Va sta în vila cochetă a Emmei Van A., o fostă frumuseţe ţintuită într-un scaun cu rotile. Mereu aşezată în dreptul ferestrei din salon, Emma pare să privească spre marea schimbătoare, dar ochii ei nu văd decât imagini din trecut. Un trecut în care, mărturiseşte ea, a trăit o iubire aproape imposibilă, alături de un bărbat cu sânge princiar. Să fi fost această femeie fragilă capabilă de gesturile îndrăzneţe, de îmbrăţişările senzuale pe care le evocă, sau imaginaţia ei se hrăneşte din miile de volume ale bibliotecii din Vila Circe.

Alături de personajele acestui volum, cititorul va încerca să distingă evanescentul adevăr al unei vieţi. Admiraţia unui orb care îi este pacient o face pe timida şi complexata Stéphanie să se vadă cu alţi ochi. Pedantul Maurice Plisson nu mai deosebeşte căsuţa idilică unde-şi petrece vacanţa de teatrul unor misterioase comploturi oculte. Gabrielle de Sarlat descoperă după 30 de ani de căsnicie adevăratul chip al soţului ei, iar femeia cu buchetul aşteaptă zi de zi un necunoscut, sau poate necunoscutul. Cu mână sigură, autorul schiţează destinul fiecăruia la hotarul dintre aparenţă şi esenţă, dintre realitate şi vis.

Despre Eric-Emmanuel Schmitt

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și volumul Viața mea cu Mozart (2005). Romanele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestsellere din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri, iar în 2019, Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. În 2021 apare primul roman, Paradisuri pierdute, din ciclul Străbătând secolele, în 2022, următoarele două, Poarta cerului și Soare întunecat, iar în 2024, Lumina fericirii. În 2023 publică Provcarea Ierusalimului, un jurnal de călătorie în Țara Sfântă, cu postfața semnată de Papa Francisc. De mare succes se bucură și seria de cărți pentru copii Poveștile bufniței (2021–2022), din care au apărut, la Humanitas Junior, volumele Pisoiul care se temea de orice, Insula Libertății, Elefantul care nu respecta nimic și Ursul care voia să fie fericit. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.

Recenzii

„Cinci povestiri superbe, care rivalizează cu cele mai bune lucrări de gen din tradiţia anglo-saxonă. Pagină după pagină, Eric-Emmanuel Schmitt îşi ţine cititorul în mrejele artei sale.“ (L'Express)

Alte Detalii