Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Paulo Coelho, Vrăjitoarea din Portobello

Din categoriile literatură

În colecția Biblioteca Paulo Coelho

S-a născut în România şi nu avea nici un nume. În Beirut, părinţii adoptivi îi spun Sherine. Apoi primeşte numele zeiţei înţelepciunii, Atena. Călătoreşte în toată lumea, căutându-se pe sine, şi află mult mai mult decât sperase – află adevărul despre lumea în care trăieşte. Şi devine Vrăjitoarea din Portobello.

Romanul semnat Paulo Coelho spune povestea acestei fascinante tinere din Transilvania, care ajunge să schimbe viaţa celor care au întâlnit-o, iar mărturiile lor conturează un destin de excepţie:

„Era maestra mea, avea datoria de a-mi transmite misterele sacre, de a trezi energia necunoscută care zace înăuntrul fiecăruia dintre noi.“ (Andrea McCain, actriţă)

„Marea problemă a Atenei a fost că era o femeie a secolului XXII născută în secolul XXI şi nu s-a ferit să o arate. Cu ce preţ? A plătit din plin pentru asta.“ (Deidre O'Neill, cunoscută ca Edda)

„Nimeni nu-şi încredinţează visurile în mâinile celor care le pot distruge. Nimeni, cu excepţia Atenei.“ (Heron Ryan, ziarist)

Despre Paulo Coelho

Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale, traduse în 89 de limbi şi editate în peste 170 de ţări, atingând, până în prezent, vânzări de peste 320 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion şi jumătate de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippy rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 45 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, romanul său Alchimistul, cu peste 940 de ediții, a intrat în Guinness World Records drept cea mai tradusă carte a unui autor în viață. Lui Coelho i s au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului, premiul italian Fregene pentru literatură) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002, iar în 2007 a fost numit Mesager al Păcii de către ONU.

 

Site oficial / Blog | Facebook | X

 

Fotografia autorului © Niels Akermann

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Vrăjitoarea din Portobello
  • An apariție: 2013
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 284
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-613-2
  • Colecție: Biblioteca Paulo Coelho
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Paulo Coelho
  • Traducere: Gabriela Banu

Noi apariții

Author Spotlight

Maja Lunde

pagina autorului

MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste patru milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii.

Evenimente

17 iunie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Durerea nevăzută de Giulia Caminito

10 iunie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Adevăratul meu nume de Ludmila Ulițkaia

27 mai 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Cele două împărății de Eric-Emmanuel Schmitt

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact