Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Paulo Coelho, Walkiriile

Din categoriile literatură

În colecția Biblioteca Paulo Coelho

Walkiriile gravitează în jurul unui om care vrea să-şi schimbe viaţa şi să-şi împlinească un vis: va merge în deşertul Mojave, unde speră să-şi întâlnească îngerul călăuzitor, reuşind astfel să se cunoască pe sine şi să înţeleagă lumea. De la Maestrul lui spiritual, J., Paulo ştie că deşertul nu este un loc pustiu, ci ascunde şansa unor întâlniri neaşteptate. Acolo, departe de vâltoarea vieţii de zi cu zi, se află un tânăr Maestru al Tradiţiei şi un grup de femei războinice, Walkiriile, care cutreieră călare deşertul. Iar ele îl vor ajuta pe Paulo să-şi împlinească visul. Paulo şi femeia iubită, Chris, străbat întinderile de nisip, într-un periplu ce se va dovedi, mai presus de toate, o călătorie interioară care le va pune la încercare sentimentele şi credinţa, dar îi va călăuzi spre adevărata Dragoste şi Cunoaştere.Una dintre cele mai importante opere ale lui Paulo Coelho, roman surprinzător şi plin de mister, Walkiriile evocă o uluitoare experienţă umană şi spirituală survenită în viaţa autorului la scurt timp după ce Alchimistul a văzut lumina tiparului.

  Preşedintele Barack Obama citează din Walkiriile, într-un discurs ţinut la Rio de Janeiro, în martie 2011: It's why we believe in the words of Paulo Coelho, one of your most famous writers: „With the strength of our love and our will, we can change our destiny, as well as the destiny of many others“. („Iată de ce credem în cuvintele lui Paulo Coelho, unul dintre cei mai faimoşi scriitori: «Cu forţa dragostei noastre, a voinţei, ne putem schimba destinul, pe al nostru şi pe al multor altora».“)

Despre Paulo Coelho

Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale, traduse în 89 de limbi şi editate în peste 170 de ţări, atingând, până în prezent, vânzări de peste 320 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion şi jumătate de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippy rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 45 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, romanul său Alchimistul, cu peste 940 de ediții, a intrat în Guinness World Records drept cea mai tradusă carte a unui autor în viață. Lui Coelho i s au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului, premiul italian Fregene pentru literatură) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002, iar în 2007 a fost numit Mesager al Păcii de către ONU.

 

Site oficial / Blog | Facebook | X

 

Fotografia autorului © Niels Akermann

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Walkiriile
  • An apariție: 2013
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 204
  • ISBN: 978-973-689-477-0
  • Colecție: Biblioteca Paulo Coelho
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Paulo Coelho
  • Traducere: Gabriela Banu

Noi apariții

Author Spotlight

Sorj Chalandon

pagina autorului

Scriitor francez distins cu Prix Médicis și Marele Premiu al Academiei Franceze, SORJ CHALANDON s-a născut la 16 mai 1952 în Tunis. Din 1973 până în 2007 a fost reporter, apoi redactor-şef adjunct la Libération, iar din 2009 este redactor la Le Canard enchaîné. A realizat reportaje despre Liban, Iran, Irak, Somalia şi Afganistan, experienţă pe care a folosit-o din plin în scrierile sale literare.

Evenimente

17 iunie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Durerea nevăzută de Giulia Caminito

10 iunie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Adevăratul meu nume de Ludmila Ulițkaia

27 mai 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Cele două împărății de Eric-Emmanuel Schmitt

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact