Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Joshua Ferris, Şi atunci ne-au terminat

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

În 2007, Şi atunci ne-au terminat, romanul de debut al tânărului scriitor american Joshua Ferris, a ţâşnit ca un fulger: i s-a acordat PEN/Hemingway Award, a ocupat primele locuri în topurile de vânzări din SUA şi a fost tradus în douăzeci şi cinci de limbi.

Anul 2001. Explozia internetului face ravagii în companiile americane. Concedierile lovesc o nenumită agenţie de publicitate din Chicago, ai cărei angajaţi trăiesc sub un asediu psihic cu atât mai stresant, cu cât numărul lor se diminuează pe zi ce trece. Romanul este scris la persoana întâi plural, iar vocea – uneori ironică sau sarcastică, alteori plină de compasiune – a unui „noi" care are imediat priză la cititori captează dinamica unei culturi standardizate: cea a cubiculelor corporatiste, cu bârfa atotstăpânitoare, farsele pe internet şi tot mai desele pauze de cafea. Dacă la început personajele par a alcătui o colecţie de „arhetipuri de birou", pe parcursul romanului, odată cu dezvăluirea dramelor personale, devin credibile şi captivante. Ieri Tom Mota, Joe Pope, Janine Gorjanc, Marcia Dwyer sau Benny Shassburger erau copywriteri şi designeri de top, azi fie trebuie să părăsească agenţia, fără să li se dea nici o explicaţie, fie să continue să lucreze sub semnul fricii. Cu un umor debordant, Joshua Ferris spune o poveste adevărată despre supravieţuire, în care se regăsesc tot mai mulţi cititori.

  Rodica Grigore, „Compania viselor spulberate“ (Observator Cultural, 13 august 2010)

Despre Joshua Ferris

Născut în 1974, JOSHUA FERRIS este considerat unul dintre cei mai valoroşi scriitori americani tineri. A studiat literatura engleză şi filozofia la University of Iowa până în 1996, apoi s-a mutat la Chicago, unde a lucrat în publicitate. Şi-a obţinut masteratul în creative writing la UC Irvine. Prima lui povestire, Mrs. Blue, a apărut în Iowa Review, în 1999. A mai publicat povestiri în reviste prestigioase precum: The New Yorker, Tin House, Prairie Schooner, Best New American Voices, Granta. Romanul său de debut Şi atunci ne-au terminat (Then We Came to the End), apărut în 2007, a devenit imediat bestseller, a câştigat PEN/Hemingway Award for Best First Novel şi Barnes and Noble Discover Award, a fost ales printre 10 Best Books of 2007 de The New York Times, a figurat în Top 10 Fiction Books pe 2007 al revistei Time (ocupând poziţia a doua) şi a fost finalist la National Book Award în acelaşi an. Până în prezent, romanul a fost tradus în douăzeci şi cinci de limbi. În ianuarie 2010 vede lumina tiparului cel de-al doilea roman al lui Joshua Ferris, The Unnamed, care a entuziasmat deja critica literară americană.

Recenzii

Şi atunci ne-au terminat este Catch-22 al lumii afacerilor de astăzi: un portret hilar, nemilos, al corporaţiei americane văzute ca o mascaradă de comportament infantil, dublată de o competiţie pe cât de inutilă, pe atât de acerbă. Romanul este o extraordinară revelaţie prin umanitatea şi greutatea emoţională care prevalează în cele mai stranii situaţii.“ (Jim Shepard)

„Acesta-i un mare roman, vă garantez! Mi-a amintit de ce vreau să citesc ficţiune... Este, de asemenea, unul dintre romanele cele mai amuzante pe care le-am citit vreodată.“ (Geoffrey Wolff)

„Un roman minunat până la capăt, excentric, de o mare originalitate. Deşi îşi plasează acţiunea doar câteva secunde în afara corporaţiei, găseşti în el o lume adevărată, care încă
nu şi-a tocit sentimentele. Dacă am râs? Era cât pe-aci să mă facă să-mi iau o slujbă.“ (Geoff Dyer)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Şi atunci ne-au terminat
  • An apariție: 2010
  • Ediție: I
  • Pagini: 364
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-369-8
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Joshua Ferris
  • Traducere: Cornelia Bucur

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact