Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Ludmila Ulițkaia, Soniecika. Înmormântare veselă. Minciunile femeilor

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

Traducere de Gabriela Russo

 

În aceste trei ficțiuni definitorii pentru stilul sãu, Ludmila Ulițkaia oferă un tablou al vieții ca atare, cu luminile și umbrele ei, cu micile și marile ei comedii și drame cotidiene. Dar destinele neînsemnate, viețile mărunte ale eroinelor scriitoarei ruse dezvăluie întotdeauna adevăruri adânci ale existenței. Între acestea, faptul că în dragoste, în credință, ba chiar și în preajma morții, oamenii își păstreazã întotdeauna acea undă de seninătate și acea ironie care constituie omenescul însuși.

 

„Fac parte dintre scriitorii care pornesc de la viață. Nu construiesc, nu fac scheme pe care apoi să le pun în pagină, ci locuiesc în scrierile mele.“ – Ludmila Ulițkaia

 

„Ludmila Ulițkaia spune că practică în romanele și povestirile sale o «antropologie aplicată», aflată mereu «la limita dintre Eros și Thanatos». Într-adevăr, eroinele ei sunt îndrăgostite și se află adesea deopotrivă în preajma morții, dar sunt întotdeauna înzestrate cu o imperceptibilă ironie datorită căreia stau neîncetat de veghe în inima incurabilului.“ — Julia Kristeva

 

„Ulițkaia creează personaje puternice, care ne arată prefacerile sufletului rus de-a lungul complicatei sale istorii.“ — Kirkus Reviews

 

„Ludmila Ulițkaia este o prozatoare de primă mărime în peisajul literar al Rusiei contemporane, precum și o înfocată susținătoare a libertății de exprimare.“ — The Observer

 

Pe copertă: Kuzma Petrov-Vodkin, Portrait of Ria (detaliu)

Despre Ludmila Ulițkaia

LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2019), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006; Humanitas Fiction, 2020). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumele de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013) și Oamenii țarului nostru (2005; Humanitas Fiction, 2023), distins cu Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) în 2005, precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas, 2008, Humanitas Fiction, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Imago / Cortul verde (Humanitas Fiction, 2016), în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), iar în 2020, A fost doar ciumă (Humanitas Fiction, 2021). Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur, în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și în 2020, Premiul Siegfried Lenz, în 2022 Premiul Formentor, iar în 2023 Premiul pentru Pace Eric Maria Remarque. Din martie 2022, scriitoarea locuiește la Berlin.

Alte Detalii
  • Categorie: ebook
  • Titlu: Soniecika. Înmormântare veselă. Minciunile femeilor
  • An apariție: 2020
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-606-779-519-6-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Ludmila Ulițkaia
  • Traducere: Gabriela Russo

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact