Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Alessandro Baricco, Mireasa tânără

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Cu magia, delicateţea şi virtuozitatea dintotdeauna ale artei sale, Alessandro Baricco propune în Mireasa tânără o neobişnuita poveste de dragoste, între doi tineri meniţi unul altuia încă din copilărie, recreând în acelaşi timp o lume gata să se năruie. Critica italiană a plasat romanul în seria cărţilor de mare succes ale autorului.

În aşteptarea Fiului rătăcitor care i-a fost hărăzit drept soţ, Mireasa tânără este iniţiată în arta iubirii în scene de un splendid erotism difuz. Alături de ea, în centrul naraţiunii lui Baricco trăieşte un personaj colectiv, Familia Fiului, cu figuri paradoxale, de un pitoresc rar întâlnit, din rândul cărora se detaşează Unchiul şi servitorul Modesto. La răstimpuri însă, îşi face apariţia un personaj improbabil şi surprinzător: naratorul, ale cărui nelinişti se materializează în povestea însăşi, conferind cărţii aura reflecţiei asupra meseriei de a scrie.

„Cum am putea defini romanul Mireasa tânără de Alessandro Baricco? O capricioasă şi foarte îndrăzneaţă poveste de dragoste, o fabulă suprareală, o expunere filozofico-libertină? Sau, mai simplu, încercarea unui Narator (inventat de Baricco) care tinde să-şi exorcizeze prin scris obsesiile?“ (Lorenzo MONDO – La Stampa)

Despre Alessandro Baricco

ALESSANDRO BARICCO s-a născut în 1958 la Torino. Și-a luat licența în filozofie cu Gianni Vattimo și a studiat pianul la Conservator. A publicat cronici muzicale și două cărți despre muzică bine primite de public: Il genio in fuga. Due saggi sul teatro musicale di Rossini (Geniul în fugă: Două eseuri despre teatrul muzical al lui Rossini, 1988) și L’anima di Hegel e le mucche del Wisconsin (Sufletul lui Hegel și vacile din Wisconsin, 1992). A debutat în anul 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007, 2017) și s-a numărat în scurt timp printre cei mai citiți și iubiți scriitori din Italia. Au urmat Ocean mare (Oceano mare, 1993), Mătase (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Fără sânge (Senza sangue, 2002), Această poveste (Questa storia, 2005; Humanitas Fiction, 2018), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori în zori (Tre volte all’alba, 2012; Humanitas Fiction, 2015), Mireasa tânără (La Sposa giovane; Humanitas Fiction, 2016) și Abel (2023; Humanitas Fiction, 2026). A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum1 (1995), Barnum2 (1998), Next (2002) și Barbarii. Eseu despre mutații (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer și Moby Dick al lui Herman Melville. A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmele Legenda pianistului de pe ocean și Davila Roa (1996). În 1993 a inițiat o serie de emisiuni TV centrată pe opera lirică, numită Dragostea e un pumnal, și alta despre lumea cărților, Pickwick. În 1994 a înființat la Torino Scuola Holden, dedicată creativității narative și artelor performative.

 

Fotografie autorului © Luigi Farrauto

Recenzii

„Baricco nu spune aici doar o poveste, ci o supune unei serii de experimente, de probe, ca şi cum ar vrea să-şi saboteze propriul roman, să-l întoarcă pe dos, arătându-i adevărul ascuns. Vocea naratorului se schimbă continuu şi pe neaşteptate, vocile se suprapun, şi printre ele îşi face loc şi aceea a unui scriitor, a marelui scriitor care povesteşte.“ (Paolo di PAOLO – Il Messaggero)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Mireasa tânără
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 200
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-058-0
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Alessandro Baricco
  • Traducere: Gabriela Lungu

Noi apariții

Author Spotlight

Maja Lunde

pagina autorului

MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste patru milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii.

Evenimente

18 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Stop-cadru de Maja Lunde

11 februarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Seară italiană – Abel de Alessandro Baricco

28 ianuarie 2026, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Profesorul de la Auschwitz de Wendy Holden

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact