Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray

Din categoriile literatură

În colecția Biblioteca virtuală

EBOOK GRATUIT / PDF > DESCARCĂ

 

În momentul apariţiei (1890), Portretul lui Dorian Gray a fost un succes însoţit de un uriaş scandal. Scopul romanului, un strălucit puzzle, era să epateze minţile convenţionale prin explorarea infinitelor relaţii dintre viaţă şi artă. Analiză subtilă a societăţii victoriene târzii, dublată de o afirmare a principiilor estetismului şi a teoriei frumosului ca valoare absolută, combinând elementele gotice cu cele ale prozei franceze decadente, Portretul lui Dorian Gray este unul dintre marile romane ale lumii, care a însemnat un punct de cotitură în istoria literaturii.

Subjugat de farmecul propriului portret, pictat de prietenul său Basil Hallward, Dorian Gray face un pact faustic, vânzându-şi sufletul în schimbul frumuseţii şi tinereţii veşnice. Sub influenţa lui Lord Henry Wotton, el ajunge să ducă o viaţă dublă, dedicându-se tuturor plăcerilor interzise, dar păstrând aparenţele unei vieţi respectabile. În timp ce se afundă în această existenţă promiscuă, Dorian rămâne neatins de semnele degradării fizice şi morale, care însă încep să se ivească pe chipul său zugrăvit în tabloul lui Basil.

 

„Romanul meu e otrăvitor, dacă vreţi, dar nu puteţi nega că este perfect, iar perfecţiunea este ceea ce căutăm noi, artiştii.“ — OSCAR WILDE

Despre Oscar Wilde

OSCAR Fingal O'Flahertie Wills WILDE (16 octombrie 1854–30 noiembrie 1900) a fost un prozator, poet şi dramaturg de origine irlandeză. În timpul studiilor la Magdalen College, Oxford, a început deja să scrie şi s-a arătat interesat de principiile estetismului, sub influenţa mentorilor săi John Ruskin şi Walter Pater. În anii 1880 a oscilat între diferite formule artistice, pentru a deveni cunoscut, un deceniu mai târziu, graţie pieselor sale de teatru. În anul 1884 s-a căsătorit cu Constance Lloyd, cu care a avut doi fii. Cu personalitatea sa efervescentă, ţinutele spectaculoase şi conversaţia sclipitoare, a devenit un obişnuit al cercurilor literare la modă în Londra, susţinându-şi financiar familia prin diferitele conferinţe despre estetism şi supremaţia artei, dar şi prin activitatea de jurnalist. Apărut mai întâi în Lippincott's Monthly Magazine, în iulie 1890, apoi, revizuit, în 1891, în volum, Portretul lui Dorian Gray este un roman în care îşi adună şi rafinează ideile filozofice şi care a stârnit un adevărat scandal, fiind folosit, în procesul intentat mai târziu, ca dovadă a homosexualităţii sale. Ulterior, romanul a devenit un manifest al estetismului şi una dintre cele mai importante cărţi ale secolului al XIX-lea. Tot în 1891 a apărut volumul Crima lordului Arthur Savile şi alte povestiri (Lord Arthur Savile's Crime and Other Stories), căruia i s-au succedat, în anii următori, operele sale dramatice: Evantaiul doamnei Windermere (Lady Windermere's Fan, 1892), O femeie fără importanţă (A Woman of No Importance, 1893), Soţul ideal (An Ideal Husband, 1895), Ce înseamnă să fii onest (The Importance of Being Earnest, 1895). În 1895 a fost arestat şi condamnat pentru „crimă de sodomie" la doi ani de închisoare, în acest răstimp scriind şi monologul dramatic De Profundis (1897; Humanitas, 2014). A murit în anul 1900, la Paris.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Portretul lui Dorian Gray
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-689-857-0-X
  • Colecție: Biblioteca virtuală
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Oscar Wilde
  • Cuvânt înainte: Mihaela Anghelescu Irimia
  • Traducere şi note: Antoaneta Ralian

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact