Matilde Asensi, Ultimul Cato

Un roman cu multe chei de lectură, Ultimul Cato, vândut în peste 1 300 000 de exemplare şi publicat în 20 de ţări, este unul dintre marile bestselleruri spaniole ale acestui deceniu.

În ciuda aparenţelor, studiul manuscriselor nu este cea mai paşnică ocupaţie. Sora Ottavia Salina descoperă acest adevăr după ce acceptă misiunea insolită propusă de superiorii ei de la Vatican: descifrarea tatuajelor de pe cadavrul unui etiopian suspectat de crime împotriva Bisericii. Indiciile principale, şapte cruci şi şapte litere greceşti, conduc investigaţia într-o direcţie surprinzătoare: Purgatoriul lui Dante Alighieri. Citită printre rânduri, faimoasa operă literară îşi dezvăluie mesajul ascuns timp de şapte secole, iar ancheta de bibliotecă se transformă într-o călătorie de proporţii mitice. Făcând echipă cu un arheolog egiptean şi un căpitan din Garda Elveţiană, sora Salina va parcurge un ritual iniţiatic fabulos, ale cărui probe se desfăşoară în şapte oraşe ce simbolizează cele şapte păcate capitale: Roma - trufie, Ravenna - invidie, Ierusalim - mânie, Atena - lene, Constatinopol - avariţie, Alexandria - lăcomie şi Antiohia - defrâu. Eşecul înseamnă moartea. Succesul este răsplătit dincolo de orice aşteptări.

Aţi avut probleme cu Biserica după ce aţi publicat Ultimul Cato? Aţi fost excomunicată?Nu, încă nu au luat legătura cu mine, dar adevărul e că nu am făcut altceva decât să mă documentez minuţios. Istoria Bisericii este înţesată cu sute de mistere fascinante, iar poveştile pe care le spun eu sunt adevărate... N-aş îndrăzni să inventez ceva. Tot ce scriu este mai întâi verificat în cărţi, articole din presă şi aşa mai departe.Puţine femei scriu romane de aventuri. Aţi avut vreodată greutăţi, ţinând cont că sunteţi o femeie care are succes într-un gen literar dominat prin tradiţie de bărbaţi? În societatea contemporană femeile încă sunt puternic marginalizate, dar trebuie să spun că eu nu am suferit niciodată de această discriminare. Lucrurile se schimbă. Mă miră nu atât numărul mic al femeilor care scriu romane de aventuri, cât numărul foarte mic al romanelor care – cu excepţia lui Don Quijote – pot fi considerate pe bună dreptate echivalentul unui road movie. Perez-Reverte a deschis uşa, iar noua, celor care am intrat pe urmele lui, ne-a fost mult mai uşor. Cum v-a venit ideea de a folosi Purgatoriul lui Dante drept un soi de ghid Lonely Planet pentru personajele romanului? Când începi să citeşti o carte, de fapt experienţa nu se sfârşeşte niciodată. O carte conduce la alta, apoi la a alta, şi tot aşa. Toate cărţile pe care le-am deschis atunci când mă documentam m-au trimis la Divina Comedie, o operă pe care am vrut mereu s-o citesc, dar n-am avut niciodată curajul s-o fac. Adevărul este că Dante ar fi un minunat personaj de roman: a fost membru al unor societăţi secrete, membru al Fedeli d'Amore, un grup strâns legat de Cavalerii Templieri. Fedeli d'Amore, în care erau înscrişi poeţii reprezentanţi ai dolce stil nuovo, era un grup de intelectuali care încercau să promoveze raţionalismul în tot ceea ce făceau, să înnoiască o societate complet dominată de Biserică. Nu-şi puteau permite luxul să fie direcţi în scrierile lor, căci riscau persecuţii grele, aşadar erau obligaţi să-şi comunice ideile într-un limbaj alegoric care azi ar fi considerat obscur şi derutant, dar care, de fapt, este cea mai înaltă manifestare a culturii Evului Mediu.