Maxim Crocer, Amo(u)r

Nu deznădăjduisem vreodată. Nu cunoscusem teroarea. Nu-mi pierdusem sufletul. Nu mă luptasem cu fiarele, fiindcă nu le întâlnisem. Nici cu moartea: neîntâlnită era şi dânsa. Nu mă aflasem deloc în beznă şi în hău. Nu percepeam derizoriul. Nu alergasem vreodată în zigzag. Nu mă lepădasem de cineva. Nu urzisem destine şi nu fusesem urzit. Hoinărisem simplu şi firesc ca orice tânar bărbat. Dar Aline de Jassy voia acum de la mine altceva. Nu ea, direct, ci entitatea sa cosmică, amintirea ei despuiată.Cât de mult poţi, oare, dori o femeie şi cât de mult te poate dori ea şi care dintre ei, bărbat şi femeie, doreşte mai tare, mai sălbatic, mai intens? Aline de Jassy era o femeie, fusese femeie, era chiar Femeia? Nu ştiam cât iubise ori dorise sau cât se lăsase atinsă doar ca să vadă unde este limita. Gura ei respira neruşinată la fel ca sexul ei. Pielea ei se lăsa muşcată. În trupul ei nu existau interdicţii, nici ţarcuri, nici fermoare, totul era posibil, fără vreo ofensă.