Închide Close
Bulversarea valorilor

Editura Humanitas

Dan Tăpălagă, Bulversarea valorilor

Scrieri dintr-un timp buimac

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Verbul lui Tăpălagă este incisiv şi lucid, pasionat şi realist. Scrisul său este alert, imprevizibil, polifon şi totuşi de o consecvenţă unică. Graţie lui Dan Tăpălagă descoperim lucruri ascunse sub învelişul duplicităţilor culpabile. Este un revelator al adevăratelor stări de lucruri, un adversar al mirajelor propagandistice, al dantelăriilor sofiste şi al evazionismelor bine-remunerate. Detestă dublul discurs, capcanele dublelor standarde, psihologia contorsiunilor justificatoare pentru servilisme abjecte. Citiţi ce are de scris despre vedetele mediatice ale acestui „timp al dispreţului" (spre a relua termenul lui Malraux), analizele fără cusur ale ramificaţiilor tentaculare ale mafiilor financiare dintr-o Românie debusolată. Într-un timp al unor aiuritoare schimbări la faţă, al unor dezvăluiri şocante despre trecutul colaboraţionist al unor personalităţi culturale respectate, al mercenarizării unor intelectuali influenţi de către diverşi falşi mecena, Dan Tăpălagă este un partizan al clarităţii morale.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

„Este o carte scrisă şi de cititorii interesanţi, inteligenţi şi foarte consistenţi.“ (Dan TĂPĂLAGĂ)

Despre Dan Tăpălagă

DAN TĂPĂLAGĂ (n. 1975, Copşa Mică) este licenţiat în jurnalism al Universităţii „Lucian Blaga" din Sibiu. Debutează ca jurnalist în 1997 la Radio România Actualităţi, iar în perioada 1998-2002 este redactor la Radio Europa Liberă şi BBC. Între 2002 şi 2004 conduce departamentul politic al ziarului Evenimentul Zilei, între 2004 şi 2006 este redactor-şef adjunct la Cotidianul, iar apoi devine şeful secţiei politice a României libere. În paralel, în perioada ianuarie-martie 2005 e consilier şi purtător de cuvânt al ministrului justiţiei din acea perioadă, Monica Macovei. Ulterior, ocupă timp de un an funcţia de director de dezvoltare editorială la Ziua de Cluj. Cu începere din 2007 este editor coordonator al site-ului HotNews.ro. Are o experienţă de şaisprezece ani în mass-media şi a fost bursier al Fundaţiei Freedom House. A predat cursuri de jurnalism politic la Facultatea de Jurnalistică din Sibiu (2005), la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti (2007) şi la Centrul pentru Jurnalism Independent. Este autorul volumului Bulversarea valorilor: Scrieri dintr-un timp buimac (Humanitas, 2010).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Bulversarea valorilor
  • Subtitlu: Scrieri dintr-un timp buimac
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Format: EPUB, PDF
  • ISBN: 978-973-50-3015-5-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Dan Tăpălagă

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact