Închide Close

Editura Humanitas

Laura T. Ilea, Cartografia lumii de dincolo

Harta e o reprezentare a lumii. Dar, odată răsturnate reperele obișnuite, ea devine altceva. Fie că e vorba de hărțile diabolice ale lui Johannes Müller sau de harta subiectivă, interioară a Amaliei, călătoriile din romanul Laurei T. Ilea reconfigurează un spațiu al nefamiliarului, a cărui traversare presupune transformări – sufletești, psihice, morale – fundamentale. Lumea în continuă schimbare, reactualizarea, prin intermediul unor scenarii misterioase, a unor momente vitale din Marea Istorie, întâlnirile incredibile între personaje extravagante, care modifică pe nesimțite structura intimă a lucrurilor așa cum le cunoaștem, sunt câteva dintre temele de meditație ale romanului.

Cartografia lumii de dincolo deambulează între regiuni arhaice ale Transilvaniei şi straniul imperiu al tinereţii eterne creat de Johannes Müller la Aachen, în Germania; între Paris şi New York, oraşul în care Armand Carpentier vrea să pună în practică un proiect pe cât de revoluţionar, pe atât de înspăimântător; între dansul cu rezonanţe barbare de la târgul de fete şi survolarea în trombă a Americii de către Amalia, personajul central al romanului. Mi-am dorit ca această carte să fie premoniţia lumii viitorului. O lume stranie, pe alocuri monstruoasă, condusă de obsesia lui all inclusive şi de noile reguli ale procreării. O lume pe măsura proiectelor extravagante ale celor câţiva excentrici notorii care o locuiesc.“

 

Despre Laura T. Ilea

LAURA T. ILEA a publicat un roman (Les femmes occidentales n’ont pas d’honneur, L’Harmattan, Paris, 2015), un volum de nuvele (Est, L’Harmattan, Paris, 2008), studii literare, printre care Literatura canadiană în infraroşu: Nihilismul feminin (Tracus Arte, Bucureşti, 2015) şi Littérature et scénarios d’aveuglement – Orhan Pamuk, Ernesto Sábato, José Saramago (Honoré Champion, Paris, 2013). A organizat evenimente literare în cadrul Festivalului Internațional Metropolis Bleu de la Montréal. Cronici și dezbateri despre ultimul ei roman publicat au apărut în Huffington Post, Le Devoir, La Recrue du Mois, la Radio Canada și în cadrul Salon du Livre de Montréal. În România, a publicat articole în revistele Observator cultural şi Steaua. Cartografia lumii de dincolo este primul roman publicat de Laura T. Ilea în spațiul românesc. Scrierea versiunii franceze a acestui roman a primit susținerea Conseil des Arts du Québec, prin intermediul programului Vivacité.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact