Închide Close

Editura Humanitas

Yu Hua, China în zece cuvinte

Din categoriile eseistică, istorie

În colecția Istorie

Traducere şi note de Mugur Zlotea

 

Bine-cunoscutul scriitor chinez Yu Hua, autor al bestsellerurilor În viață și Cronica unui negustor de sânge, ne oferă, pornind de la zece cuvinte-cheie, o perspectivă curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol, de la Revoluția Culturală și cultul pentru președintele Mao la protestele din Piața Tian’anmen și boomul economic din zilele noastre.

China în zece cuvinte este, pentru cititorul străin, o șansă unică de a înțelege acest colos misterios.

 

China în zece cuvinte înfăţişează o naţiune compromisă moral, afectată de şomajul galopant, polarizarea de clasă, corupţia şi risipa endemice. La cele două extreme, ţăranii traversează ţara ca să-şi vândă sângele, în vreme ce multimilionarii îşi construiesc vile care imită Casa Albă. Fiecare eseu e dedicat unui cuvânt anume – originilor sale, sensului apreciativ sau depreciativ –, începând cu «popor» şi sfârşind cu «cacealma», un arc care, pentru Yu Hua, pare să sintetizeze în bună măsură ultima jumătate de secol din istoria Chinei.“ — New York Times

 

„Pare imposibil să spui povestea giganticei transformări a Chinei în doar zece cuvinte. Cum să surprinzi consecinţele celei mai rapide revoluţii industriale din istorie, care a avut loc în cea mai populată ţară de pe pământ? Yu Hua a reuşit s-o facă în aceste scurte eseuri caleidoscopice, în care fiecare cuvânt antrenează amintiri personale, reportaje contemporane şi comentarii politice incisive.“ — The Independent

 

„Uneori comice, alteori sfâşietoare sau cumplite, aceste zece eseuri mişcătoare şi instructive constituie o mică perspectivă caleidoscopică asupra Chinei contemporane... Scrisă cu ochiul şi flerul narativ ale unui romancier, China în zece cuvinte îl face pe cititor să reconsidere „miracolul chinez“. (Ha Jin)

„Rareori găseşti o carte de ficţiune care să fie când isteric de amuzantă, când profund mişcătoare şi tulburătoare. Cu atât mai neobişnuit este să întâlneşti asemenea calităţi într-o operă de non-ficţiune. China în zece cuvinte este o asemenea lucrare.“ — Los Angeles Review of Books

 

Pe copertă: Zhu Yi Yong, Memories of the past series no. 17, ulei pe pânză, 2006

 

> ebook

Despre Yu Hua

YU HUA s-a născut în 1960 în oraşul Hangzhou din provincia Zhejiang, într-o familie de medici. Vreme de cinci ani a fost dentist, profesie pe care a abandonat-o în favoarea scrisului fiindcă „nu-i plăcea să se uite în gura oamenilor toată ziua“. Copilăria lui a fost puternic marcată de Revoluţia Culturală, fapt ce a lăsat urme profunde şi asupra scrisului său. A debutat în 1984 cu o povestire şi s-a impus rapid printre cei cei mai apreciaţi autori de proza scurtă ai generaţiei sale. La începutul anilor ’90 Yu Hua a renunţat treptat la experimentalismul inițial şi s-a consacrat romanului, publicând: Strigăte în ploaie (Zai xiyu zhong huhan, 1991), În viaţă (Huozhe, 1993; Humanitas Fiction, 2016), Cronica unui negustor de sânge (Xu Sanguan mai xue ji, 1998; Humanitas Fiction, 2017), Fraţii (Xiongdi, 2008), Ziua a şaptea (Di qi tian, 2013; Humanitas Fiction, 2020). Pe lângă romane, a publicat mai multe volume de povestiri şi cinci volume de eseuri, între care se remarcă Mânia lui Mao. China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor (Humanitas, 2019), ce cuprinde 26 de texte scrise între 1999 și 2018, apărute inițial în ziare occidentale, și volumul China în zece cuvinte (Shi ge cihui li de Zhongguo, 2011; Humanitas, 2018). Romanele În viață și Cronica unui negustor de sânge au fost incluse pe lista celor mai influente cărți ale ultimelor trei decenii în China.Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award (2002). Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award (2002). Mai multe premii, titluri și distincții naționale și internaționale i-au fost acordate de-a lungul timpului: Premio Grinzane Cavour (1998), Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2004), Barnes & Noble Discover Great New Writers Award (2004), Premiul pentru contribuții deosebite în domeniul cărții (China, 2005), Prix Courrier International du Meilleur livre étranger (2008), Premio Giuseppe Acerbi (2014). Cărțile lui au fost traduse în peste 30 de limbi. Actualmente, Yu Hua trăieşte la Beijing, iar articole semnate de el apar în The New York Times.

 

Fotografia autorului © Radu Sandovici

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: China în zece cuvinte
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 292
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5954-5
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: eseistică, istorie
  • Autor: Yu Hua
  • Traducere şi note: Mugur Zlotea

Noi apariții

Author Spotlight

Oliver Sacks

pagina autorului

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact