Închide Close

Editura Humanitas

David Ogilvy, Confesiunile unui om de publicitate

Din categoriile marketing, media, comunicare

În colecția Spaţii publice

„Am scris cartea în timpul vacanţei mele de vară din 1962 şi i-am cedat drepturile de autor fiului meu în ziua când a împlinit 21 de ani. Credeam că o să se vândă 4000 de exemplare. Spre mirarea mea, a fost un bestseller de durată şi mai apoi a fost tradusă în paisprezece limbi. Până acum s-au vândut cam un milion de exemplare. De ce am scris-o? Mai întâi, ca să atrag noi clienţi pentru agenţia mea de publicitate. În al doilea rând, pentru a ne creşte cotaţiile la bursă. În al treilea rând, ca să devin mai cunoscut în lumea afacerilor. Cartea şi-a atins toate cele trei obiective... Am primit scrisori din partea unor necunoscuţi îmi mulţumeau pentru creşterile majore ale vânzărilor în urma aplicării ideilor din această carte. M-am întâlnit cu multe personalităţi din lumea marketingului care spuneau că îşi datorează cariera faptului de a fi citit cândva Confesiunile. Dacă vi se pare că aţi simţit un uşor iz de îngâmfare în carte, trebuie să ştiţi că îngâmfarea mea este selectivă. Sunt incompetent în orice alt domeniu cu excepţia publicităţii. Nu sunt în stare să fac un bilanţ, să lucrez la computer, să schiez, să joc golf, să pictez sau să navighez. Dar, când vine vorba de publicitate, Advertising Age spune că sunt «regele creativităţii în publicitate». Atunci când Fortune a publicat un articol despre mine intitulat «Este David Ogilvy un geniu?», i-am cerut avocatului meu să-i dea în judecată pentru semnul întrebării din titlu.“ (David OGILVY)

David Ogilvy, maestrul de necontestat al publicităţii americane moderne, a fost, de fapt, britanic get-beget: un scoţian de viţă veche, şcolit la Oxford. Întreaga viaţă i-a fost călăuzită de spiritul de aventură şi de încăpăţânarea proverbială moştenită de la strămoşii săi. A abandonat studiile de istorie, atras de mirajul Parisului, apoi a bătut drumurile de ţară din Scoţia cărând o servietă de comis-voiajor, a trecut Oceanul pentru a lucra în cercetare cu legendarul George Gallup, a participat la elaborarea strategiilor de război psihologic în cadrul serviciilor secrete britanice. Nimic nu prevestea însă că, la vârsta de 38 de ani, aventurierul Ogilvy avea să se transforme într-un copywriter de geniu. Agenţia de publicitate pe care a înfiinţat-o în 1949 cu numai 6000 de dolari este acum una dintre cele mai mari reţele de comunicare din lume, cu peste 450 de filiale în 120 de ţări. În portofoliul ei se află corporaţii precum American Express, BAT, BP, Cisco, Coca-Cola, Ford, Gillette, IBM, Johnson & Johnson, Kodak, Kraft, Lenovo, Motorola, Nestlé, Unilever sau Yahoo.

Despre David Ogilvy

DAVID MACKENZIE OGILVY (1911-1999) s-a născut la West Horsley, în Anglia, într-o veche şi influentă familie scoţiană. În 1931 abandonează studiile de istorie la Oxford şi pleacă la Paris, pentru a deveni ucenic-bucătar la hotelul Majestic. Se întoarce în Scoţia, unde vinde din uşă-n uşă maşini de gătit, dobândind o experienţă care mai apoi se va dovedi determinantă pentru cariera sa. Se angajează la agenţia de publicitate Mather & Crowther, care, în 1938, îl trimite în Statele Unite. Lucrează la Institutul Gallup, unde îşi însuşeşte metodele cercetării de piaţă, apoi pentru serviciile secrete britanice, la Washington. După încheierea războiului cumpără o fermă în Pennsylvania şi cultivă tutun, apoi revine în domeniul publicităţii: în 1949 înfiinţează, cu numai 6000 de dolari, agenţia Ogilvy & Mather. În câţiva ani dobândeşte un portofoliu de clienţi impresionant: Lever Brothers, General Foods, American Express, Sears, Schweppes, Rolls-Royce sau Shell, transformându-şi mica agenţie într-un imperiu de comunicare cu filiale pe tot globul. Datorită reclamelor sale sincere, directe şi puternice, lipsite de artificii şi preţiozităţi, în care pune întotdeauna în prim-plan informarea onestă a publicului, David Ogilvy dobândeşte o reputaţie de copywriter de geniu, devenind unul dintre cei mai eficienţi oameni de publicitate din toate timpurile. Se retrage în 1973 la castelul său din Franţa, dar se întoarce în agenţie şapte ani mai târziu, pentru a coordona anumite filiale şi a reprezenta Ogilvy & Mather cu diverse ocazii. În 1989 Ogilvy Group este preluat de WPP, care devine astfel cea mai mare companie de comunicare din lume; David Ogilvy este numit preşedinte al grupului, pentru o perioadă de trei ani. De-a lungul carierei a primit numeroase distincţii şi titluri, printre care cel de Comandor al Imperiului Britanic sau Ordre des Arts et des Lettres în grad de ofiţer. David Ogilvy rămâne, alături de câteva alte nume precum Raymond Rubicam, Leo Burnett, William Bernbach şi Ted Bates, o figură legendară a publicităţii, care a schimbat pentru totdeauna chipul comunicării comerciale.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Confesiunile unui om de publicitate
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 216
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2581-6
  • Colecție: Spaţii publice
  • Domeniu: marketing, media, comunicare
  • Autor: David Ogilvy
  • Cuvânt înainte: Alan Parker
  • Traducere: Monica Mitarcă

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact