Închide Close
Creatorul si umbra lui

Editura Humanitas

Victor Ieronim Stoichiţă, Creatorul si umbra lui

"A gandi, a scrie si a vorbi, la sfarsitul anilor '70 si inceputul anilor '80 in Romania, despre pictura venetiana, despre melancolia lui Georges de La Tour, despre cartea de pictura a calugarilor de la Athos sau despre patratele magice ale lui Mondrian iradia o anumita aura subversiva. Ca alte carti aparute in acea perioada, Creatorul si umbra lui imbina subversivul cu baricada si cu fuga. Aceasta culegere de eseuri, scrise pe cand aveam intre 25 si 30 de ani, poate fi deci citita ca esantion a ceea ce a insemnat pentru o anumita generatie actul cultural, cu amestecul lui de nesabuinta intelectuala si responsabilitate morala. Daca ea mai poate spune azi ceva, acest lucru se datoreaza, cred, faptului ca febrilitatea intelectuala care o traverseaza nu este una a inchiderii, ci una a deschiderii. Soarta acestei carti a fost fericita, caci ea se infatiseaza nu ca o despartire definitiva de o meserie -- cea de interpret al imaginilor si ideilor artistice -, asa cum intru catva fusese conceputa la plecarea mea definitiva din tara, in 1981, ci -- lucru cu totul de neprevazut atunci cand a fost publicata pentru prima oara - ca un inceput de drum. Gandul care ii sta la temelie, cel al nasterii instantei critice in insusi actul de creatie, e prezent in carte, inconjurat de anumite intuitii de care nu m-am dezis niciodata. Este motivul pentru care nici o litera nu a fost schimbata din textul initial. Cartea apare insa cu un aparat iconografic de calitate, complet refacut." (Victor Ieronim Stoichita)
Despre Victor Ieronim Stoichiţă

VICTOR IERONIM STOICHIȚĂ s-a născut la Bucureşti, la 13 iunie 1949. Studii universitare la Bucureşti, Roma (licenţă în istoria artei) şi Paris (doctorat de stat). A fost asistent la Catedra de istoria şi teoria artei a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1973–1981) şi la Institutul de Istorie a Artei al Universităţii din München (1984–1990). A fost profesor invitat la diferite universităţi, printre care Sorbona (1987), Göttingen (1989–1990), Frankfurt (1990), Harvard (2005–2007), precum şi la Collège de France (2008). A fost de asemenea cercetător asociat la diferite instituţii de cercetare (Institute of Advanced Study/Princeton, The Getty Center/Los Angeles; Wissenschaftskolleg zu Berlin; Max-Planck-Institut für Kunstgeschichte/Roma; Center for Advanced Studies in Visual Arts/Washington). Din 1991 este profesor la Universitatea din Fribourg (Elveţia). În februarie 2007 a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, iar în 2011 cel de doctor honoris causa al Universităţii Catolice din Louvain. Din 2012 este membru al Academiei Naţionale Italiene („Dei Lincei“), iar din 2014 membru al Academiei Europene. În 2014 a fost titularul Catedrei anuale a Muzeului Luvru şi i-a fost conferit titlul de „Chevalier des arts et des lettres“ al Republicii Franceze. În februarie 2018 a susținut la Ateneul Român conferința cu titlul „Călătorie în iconosferă", în cadrul primei ediții a seriei de conferințe „Despre lumea în care trăim".

Scrieri: Simone Martini, Meridiane, 1975; Ucenicia lui Duccio di Buoninsegna, Meridiane, 1976; Pontormo şi manierismul, Meridiane, 1978 şi Humanitas, 2008; Mondrian, Meridiane, 1979; Georges de La Tour, Meridiane, 1980; Creatorul şi umbra lui, Meridiane, 1981 şi Humanitas, 2007; L’instauration du tableau. Métapeinture à l’aube des Temps Modernes, Méridiens-Klincksieck, Paris, 1993; (trad. rom. Meridiane, 1999; Humanitas, 2012); Efectul Don Quijote, Humanitas, 1995; Visionary Experience in the Golden Age of Spanish Art, Reaktion Books, Londra, 1995 (trad. rom. Humanitas, 2011); A Short History of the Shadow, Reaktion Books, Londra, 1997 (trad. rom. Humanitas, 2000, 2008); Goya. The Last Carnival (în colaborare cu Anna Maria Coderch), Reaktion Books, Londra, 1999 (trad. rom. Humanitas, 2007); Ver y no ver, Siruela, Madrid, 2005 (trad. rom. Humanitas, 2007); The Pygmalion Effect: from Ovid to Hitchcock,The University of Chicago Press, Chicago, 2008 (trad. rom. Humanitas, 2011); Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice, Humanitas, 2013; L’image de l’Autre. Noirs, Juifs, Musulmans et „Gitans“ dans l’art occidental des Temps Modernes, Hazan, Paris, 2014; Oublier Bucarest. Un récit, Actes Sud, Arles, 2014; Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei, Humanitas, 2015, Imaginea Celuilalt. Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453–1800, Humanitas, 2017; Despre trup. Anatomii, redute, fantasme, Humanitas, 2020.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact