Închide Close

Editura Humanitas

T.O. Bobe, Darul lui Moş Crăciun

A fost odată, ca niciodată... când, nu mai ştiu nici eu, atâta îmi amintesc că era în preajma Crăciunului. Gabi, Mihai şi Bianca, doi băieţi şi o pisică, îşi scriu scrisorile cître Moş Crăciun. Pe Gabi şi Mihai îmi închipui că nu ţi-e greu să-i vezi scriind scrisori. Dar pe Bianca? Ai văzut tu vreo pisică să scrie scrisori? Ei bine, trebuie să ştii că scrisorile pe care le primeşte Moş Crăciun nu sunt chiar nişte scrisori. Sigur, Moşul primeşte şi scrisori obişnuite, dintre cele cu scrisul mărunt şi cuminte sau dezordonat şi grăbit, lungi sau scurte, de la copiii din toată lumea, închise în plicuri colorate şi purtând pe ele adresa: Laponia, strada Decembrie, numărul 25. Dar el le primeşte şi pe cele care nu au fost scrise niciodată. Pe acelea pe care copiii doar au visat sau au dorit să le scrie. În căsuţa din Laponia, de Crăciun, orice gând sau vis al tău ajunge şi este la fel cântărit şi împlinit ca şi dorinţele pe care le aduc către Moşul scrisorile.

 

Despre T.O. Bobe

T.O. BOBE s-a născut în 1969 la Constanţa, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti și a fost magaziner în portul Constanţa, secretar literar la Teatrul Mic din Bucureşti, redactor şi scenarist de televiziune, copywriter, iar în prezent este scriitor liber-profesionist. Volume individuale: Bucla (Univers, 1999; Humanitas, 2015), Darul lui Moş Crăciun (Humanitas, 2003, 2011, 2017), Cum mi-am petrecut vacanţa de vară (Polirom, 2004, 2007; Humanitas, 2011), Centrifuga (Polirom, 2005), Contorsionista (Humanitas, 2011), Cartea neisprăvirii (Humanitas, 2019). A participat la mai multe volume colective și este prezent în antologiile Experimentul literar românesc postbelic (Paralela 45, 1998), Best Of. Proza scurtă a anilor 2000 (Polirom, 2013), 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română (Nemira, 2016). Volumul Bucla a fost tradus în limbile germană și engleză, iar fragmente din Cum mi-am petrecut vacanța de vară și Contorsionista au apărut în reviste sau antologii în engleză, germană, franceză, polonă, croată.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact