Închide Close

Editura Humanitas

Rosa Del Conte, Eminescu sau despre absolut

Din categoriile Critică și istorie literară

În colecția Ebook

EBOOK – PDF

Cu un cuvânt al autoarei pentru ediţia românăEdiţie îngrijită, traducere și prefaţă de Marian Papahagi

„Eminescu nu e o floare rară, desfăcută aproape prin miracol dintr-o sămânţă adusă din întâmplare pe solul Daciei de suflarea vânturilor apusene: este un astru ţâşnit din adâncurile cerurilor din Răsărit, ca mărturie despre o civilizaţie tânără şi nouă, dar înrădăcinată într-un trecut de veche cultură şi de severă tradiţie. Ca şi a Luceafărului său, şi lumina lui a străbătut, înainte să ajungă până la noi, o cale lungă.“ (ROSA DEL CONTE)

„Studiul publicat în 1963 de Rosa Del Conte are nu numai meritele incontestabile ce revin exegezelor riguroase şi solid întemeiate în bibliografia de specialitate, ci şi pe acela de a propune şi argumenta un punct de vedere original, apărat cu erudiţie şi strălucire. E vorba de cea mai importantă cercetare străină dedicată lui Eminescu şi una din operele de rezistenţă despre poezia, proza şi cultura eminesciană, de aşezat alături de marile exegeze româneşti asupra subiectului. “(MARIAN PAPAHAGI)

Ilustrația copertei: Willow Bough, tapet de William Morris, 1887

Despre Rosa Del Conte

ROSA DEL CONTE (1907–2011) este un nume cu rezonanțe aproape simbolice în eminescologie. Vestita profesoară universitară din Roma a fost unul dintre cercetătorii, traducătorii și promotorii cei mai însemnați ai operei lui Eminescu în străinătate. Între 1942 și 1948 a fost lector de limba italiană în București și Cluj (unde l-a cunoscut pe Lucian Blaga), pentru ca apoi să predea limba română în Italia, mai întâi la Universitatea Catolică din Milano, apoi (din 1956) la Universitatea „La Sapienza“ din Roma, titularizându-se ca profesor în anul 1967. A publicat numeroase studii despre literatura română și a transpus în limba italiană versurile marilor noștri poeți: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu și, mai cu seamă, Mihai Eminescu, căruia i s-a dedicat în epoca de maturitate a carierei sale. Masiva și excelent documentata monografie Mihai Eminescu o dell’Assoluto (1961) marchează unul dintre acele momente privilegiate când un savant din afara culturii noastre pătrunde în intimul ei cel mai profund, redându-ni-l nouă înșine în coordonatele universalității. Abia după căderea Cortinei de Fier românii au putut să-și manifeste cu adevărat gratitudinea, conferindu-i cercetătoarei italiene titlul de doctor honoris causa al Universităților din București, Cluj și Iași. A devenit membru de onoare al Academiei Române în 1994.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Eminescu sau despre absolut
  • An apariție: 2017
  • Format: PDF
  • ISBN: 978-973-50-5756-5-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: Critică și istorie literară
  • Autor: Rosa Del Conte
  • Ediţie îngrijită de: Marian Papahagi
  • Prefaţă: Marian Papahagi
  • Traducere: Marian Papahagi

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact